Patriarhul Kirill, complicele criminalului Putin, credincioșii lui moldoveni și Biblia citită neatent

Kirill, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, a declarat că bomba atomică sovietică a fost creată prin „harul lui Dumnezeu” și că a salvat Uniunea Sovietică de la distrugere (chiar dacă, pînă la urmă, s-a dizolvat, iar Putin încearcă s-o refacă; n. aut). El ”a decis” că ”Dumnezeu ar fi lucrat prin oamenii de știință și inginerii care au dezvoltat arma nucleară”, relatează The Moscow Times. În consecință, ni se sugerează că și focoasele nucleare pot fi considerate miracole. Asta înseamnă, nu?, că miracolul s-a produs mai întîi la americani? Își poate imagina cineva o ”convingere” mai satanică și mai criminală decît cea a complicelui criminalului terorist Vladimir Putin? Întreb asta în contextul în care ne referim la unul care se consideră ”trimisul lui Dumnezeu pe Pămînt”.
Afirmația că este un complice declarat al lui Putin se bizuiește inclusiv pe faptul că ”a binecuvîntat” războiul declanșat de către Putin în Ucraina, inclusiv jafurile, distrugerile de patrimoniu național, torturarea, violarea și uciderea civililor ucraineni de către soldații-animale ai lui Putin. Este Kirill ”trimisul lui Dumnezeu pe Pămînt”? Să fim serioși! Credincioșii onești ar trebui să se convingă că acest patriarh este, în realitate, ”trimisul diavolului pe Pămînt”. Cei care-l ascultă orbește, cu evlavie obscurantistă, pe acest complice criminal al lui Putin, ne obligă să ne amintim cîte crime a săvîrșit Biserica în numele lui Dumnezeu. Aici nu ne referim doar la Biserica Catolică, ci și la cea ortodoxă contemporană, cea asupra căreia tronează Biserica Ortodoxă Rusă, care ”păstorește” crime umanitare după modelul Inchiziției.
De veacuri, Biserica a fost complice cu dictatorii, cu Statele conduse de ăștia, iar asta în schimbul numeroaselor privilegii. Astfel, mulțimea ignorată continuă și astăzi să fie exploatată de State, prin legi și taxe, și de către Biserică, prin contribuții bănești, pomeni, cutia milei, comerțul cu obiecte bisericești, înmormîntări, cununii, nașteri, diferite sărbători etc. Cine sunt cei care trăiesc în cea mai sfidătoare opulență? Politicienii, popii și bandiții! Biserica este singura instituție care nu va falimenta niciodată deoarece nu duce lipsă de ignoranța mulțimii întreținută de către State și popi. Biserica se subordonează politic multor State deoarece acestea o subvenționează inclusiv prin salarizările armatelor de popi. Uitați-vă spre Catedrala Mîntuirii Neamului din București, ca să înțelegeți mai bine cum poporul român este condamnat la prostire pentru încă o mie de ani, iar asta în consecința complicității dintre Stat și Biserică!
Mă amuză teribil credincioșii care citesc Biblia și ”cred că o înțeleg”, fără să fie capabili să-i rețină contradicțiile! În acest context, dacă sunteți curioși și aveți răbdare, vă invit să citiți următoarele rînduri scrise de autorul Mihai Ursu!
<Mesia, profețit în Vechiul Testament, urma să fie un conducător uman, nu divin. Astfel, Iisus a început ca un „fiu al lui Dumnezeu” pe deplin uman în prima Evanghelie scrisă, Marcu. Trebuie să ținem cont de faptul că au existat și alți „fii ai lui Dumnezeu” umani, inclusiv Adam, Iacov/Israel, Efraim și Solomon. Prin urmare, termenul „fiu al lui Dumnezeu” nu implica divinitate. Primii scriitori creștini, apostolul Pavel și autorul Evangheliei lui Marcu, nu știau nimic despre o „naștere din fecioară”. Dar peștii mari au devenit din ce în ce mai mari, și din ce în ce mai pești, pe măsură ce timpul trecea. Autorii cărților Matei și Luca, sau editorii lor, l-au transformat pe Iisus într-un semizeu cu două fantezii complet ireconciliabile despre „nașterea din fecioară”.
Mai tîrziu, autorul Epistolei către Ioan a aruncat „nașterea din fecioară” ca pe gunoiul împuțit de ieri (ceea ce chiar era) pentru a susține în mod improbabil că Iisus nu era Mesia evreiesc, ci LOGOSUL grecesc! LOGOSUL („Cuvîntul” din primul capitol al lui Ioan) nu era zeul transcendent, ci un zeu inferior și subordonat, creat de zeul transcendent și însărcinat cu crearea universului. Eu numesc această versiune a lui Isus SILVER SURFER JESUS . Iisus a fost promovat de la fiul unui tîmplar și al unei mame necăsătorite, la semizeu, apoi la Creatorul Universului.
În anul 325 d.Hr., Iisus a fost promovat la egalitatea cu Dumnezeu de către o ședință a Consiliului episcopal de la Conciliul de la Niceea. Atît despre monoteism! În anul 381 d.Hr., la aproximativ patru secole după presupusa naștere a lui Iisus, acesta a devenit membru al „trinității” cînd Duhul Sfînt a fost promovat la statutul de persoană și dumnezeire. Astfel, vedem o evoluție a lui Isus în cinci etape: Complet uman (Pavel și Marcu); Semizeu (Matei și Luca); SILVER SURFER JESUS (Ioan); Dumnezeu Atotputernicul (325 d.Hr.); Membru al „trinității” (381 d.Hr.).
De ce teorii precum cele din „Sfîntul Sînge și Sfîntul Graal” sugerează că Iisus a fost văzut doar ca om înainte de Constantin și ce dovezi contrazic acest lucru?>
Dar să revenim deasupra lui Kirill, în de-de-suptul căruia stau în genunchi numeroși moldoveni! Kirill are o influență considerabilă asupra moldovenilor închinați Mitropoliei Moldovei, care se subordonează canonic Patriarhiei Ruse. Prin urmare, acești credincioși moldoveni ”se închină pios” cînd Kirill ”sfințește” războiul și crimele săvîrșite de către soldații criminali ai lui Putin în Ucraina. Sunt sau nu acești credincioși moldoveni complicii ignoranți ai criminalului Putin? Sigur că da! Problema e că ”orbirea” acestor moldoveni este întreținută cu satanism de către partidele politice moldovenești care se subordonează Moscovei. Personal, am discutat cu cîțiva preoți pro-ruși fanatici și, iarăși, am constatat că nu trebuie să mă mai mire nimic!
Credinciosul ortodox moldovean nu este lăsat de către politicianul de care depinde, civil și juridic, și de către popa care-l condiționează cu obligativitatea ”tradițional-ortodoxă rusească” să NU gîndească și să aleagă singur, să NU înțeleagă că relația lui cu Dumnezeu NU trebuie intermediată de către popii profitori, ci să și-o conceapă singur, în taina casei lui, prin rugăciuni ori alte… ofrande!
Este Biserica Ortodoxă Rusă condusă de către Kirill? Aiurea, Putin e stăpînul ei, iar Kirill este o slugă! Astfel, credincioșii moldoveni ai Mitropoliei Moldovei admit, fără să știe, că ”trimisul lui Dumnezeu pe Pămînt este criminalul în masă Putin”!






