
Coreea de Nord ar deţine între 80 şi 120 de arme nucleare, a afirmat Joi ministrul Sud-coreean al Apărării, la cîteva ore după ce preşedintele american Donald Trump a asigurat că Phenianul deţine 57, informează AFP.
„În general, estimăm acest număr la aproximativ 80-120”, a declarat Ahn Gyu-back în faţa parlamentarilor, refuzînd însă să ofere o cifră precisă.
Donald Trump a dat asigurări, Miercuri, că se va întîlni cu liderul Nord-coreean Kim Jong-un înainte de sfîrşitul anului, confirmînd informaţii publicate anterior pe surse de The Wall Street Journal. „Da, mă voi întîlni cu el”, a răspuns preşedintele american, întrebat pe această temă în timp ce le arăta cîtorva jurnalişti şantierele aflate în curs de desfăşurare la Casa Albă, relatează AFP.






