
Mai multe mass-media americane au anunţat, Miercuri, că deplasarea neobişnuită a directorului CIA la Moscova din această săptămînă a avut ca scop avertizarea Rusiei împotriva oricărui atac îndreptat împotriva NATO, după ce Donald Trump a încercat să minimizeze importanţa acestei vizite.
The Wall Street Journal şi CBS au relatat că şeful CIA, John Ratcliffe, a încercat să descurajeze Rusia să lanseze un atac împotriva unui membru al NATO, în condiţiile în care evaluările serviciilor de informaţii americane indică faptul că Moscova ar putea încerca să pună Alianţa la încercare. The Wall Street Journal precizează, în special, că preşedintele rus Vladimir Putin ar putea provoca NATO cu un „atac limitat” în următorii ani.
Casa Albă nu a răspuns la solicitările AFP pe această temă.
Cu toate acestea, Donald Trump a calificat această deplasare a directorului CIA drept o vizită de „semi-rutină” în cadrul unui interviu acordat Miercuri comentatorului conservator Glenn Beck, sugerînd că scopul întîlnirii era de a discuta despre războiul din Ucraina. „Ne-am dori ca războiul din Ucraina să înceteze”, a adăugat preşedintele american.
În timpul vizitei sale la Moscova, Ratcliffe a abordat şi tema războiului din Iran, ameninţînd cu sancţiuni suplimentare în cazul în care Strîmtoarea Ormuz nu ar fi redeschisă, potrivit presei americane.
Donald Trump a asigurat Miercuri, în cadrul interviului, că această vizită nu avea nici o legătură nici cu Iranul, nici cu ameninţările ruseşti la adresa NATO. „Nu se afla acolo pentru nici unul dintre lucrurile pe care le menţionaţi”, a susţinut el, fiind întrebat despre aceste două subiecte.
La rîndul său, purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că John Ratcliffe s-a deplasat la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, fără a se întîlni cu preşedintele Vladimir Putin. Purtătorul de cuvînt rus a considerat că „este încă prea devreme pentru a spune în ce măsură acest lucru va influenţa procesul menit să scoată relaţiile ruso-americane din criză”. Deocamdată nu este prevăzut nici un alt contact viitor, a declarat el jurnaliştilor, printre care şi AFP, calificînd aceste contacte drept „pozitive”, dar refuzînd să menţioneze subiectele pe care s-au axat discuţiile.
De cîteva luni, Rusia şi Ucraina îşi intensifică atacurile cu rază lungă de acţiune, vizînd obiective civile precum depozite logistice, instalaţii petroliere şi portuare. Aceste atacuri provoacă un număr tot mai mare de victime civile în fiecare săptămînă. Eforturile diplomatice, cu medierea Statelor Unite, menite să pună capăt conflictului se află într-un impas, iar Kremlinul nu dă nici un semn că ar fi dispus să-şi revizuiască pretenţiile maximaliste, în special cele teritoriale.
Pînă în prezent, încercările lui Donald Trump de a pune capăt conflictului – printre care se numără şi organizarea, cu puţin mai mult de un an în urmă, a unui summit în Alaska cu omologul său Vladimir Putin – au rămas fără rezultat.
Un avion militar american a decolat Marţi dimineaţă din capitala Letoniei, Riga, pentru a se îndrepta spre capitala Rusiei, înainte de a face drumul invers în seara aceleiaşi zile, potrivit datelor site-ului de monitorizare a zborurilor Flightradar24.
Ultima călătorie cunoscută a unui director al CIA în Rusia a avut loc în Noiembrie 2021, înainte de începerea războiului din Ucraina, în Februarie 2022.






