Gheorghe Străjescu, doctor în ştiinţe medicale, conferențiar universitar la Catedra Chirurgie nr. 2 a USMF ”N. Testemițanu”, medic chirurg şi vice-director Chirurgie la Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime”, la ceas aniversar

Astăzi, toți cei care-i sunt apropiați, îl cunosc sau i-au fost pacienți pe care i-a salvat și îi sunt recunoscători îi aduc un omagiu eminentului medic chirurg Gheorghe Străjescu. Ca om și ca medic, Gheorghe Străjescu este un adevărat aristocrat în lumea lui și a noastră, iar de acest lucru s-au convins, de-a lungul anilor, absolut toți cei care-l cunosc, îi sunt apropiați, prieteni ori au stat întinși sub bisturiul lui readucător de viață. Performanțele lui profesionale ca medic chirurg îl plasează nu doar în elita medicală moldovenească, ci și în întreaga istorie a Chirurgiei contemporane, fiind prezent ca punct de referință în numeroase lucrări științifice și o puzderie de articole de specialitate.

Știu că mă repet atunci cînd reafirm că chirurgii au fost și vor fi permanent vedetele Medicinii, iar Gheorghe Străjescu face parte din acea categorie de medici care, cu modestie, nu își revendică acest statut. Am mai spus și în alte împrejurări că televiziunile și presa îi ignoră pe aceștia îngeri în halat alb care, unora dintre noi, ne oferă a doua viață atunci cînd suntem chinuiți de neștiința destinației finale, iar asta pentru că nu fac audiență așa cum fac politicienii și tot felul de bloggeriste decoltate.

Mîinile medicului chirurg, iar asta i-am spus-o și personal lui Gheorghe Străjescu, sunt mai mult decît un crucifix, iar asta pentru că ele redau viața chiar și fără să te rogi la ele. Personal, eu mă închin în fața medicilor, nu în fața preoților, contra cost, spre a-mi vinde iluzii stupide!

Cunoscîndu-l, ca om și ca medic, sunt onorat că-i sunt prieten, iar astăzi, cu prilejul zilei sale de naștere, îi urez cu entuziasm: La Mulți Ani și din cauza mea, Gheorghe!!!

Mihai Conțiu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top