Sugestiv, ambasadorul rus în Norvegia spune că NATO şi Moscova trebuie să-şi intensifice dialogul pentru a evita ”un război accidental”

Oficialii NATO trebuie să-şi consolideze contactele militare cu Rusia pentru a reduce riscul tot mai mare al unui ”război total” provocat de o eroare de calcul, a declarat pentru POLITICO reprezentantul Moscovei în Norvegia, ambasadorul Nikolai Korciunov, în condiţiile în care şeful CIA s-a dus personal la Moscova, în această săptămînă, într-o deplasare misterioasă, care a dat naştere unor speculaţii şi îngrijorări.

„Riscurile şi pericolul unei confruntări militare cresc semnificativ din cauza lipsei dialogului”, a afirmat Nikolai Korciunov, în interviul acordat în biroul său din centrul oraşului Oslo. „Consolidarea încrederii şi dialogul sunt acum mult mai importante la toate nivelurile”, a subliniat el.

Avertismentul subliniază tensiunile tot mai mari dintre Rusia şi Occident, în urma unei serii de incursiuni cu drone şi rachete în spaţiul aerian european, precum şi a unor incidente suspectate a fi acte de sabotaj. Marţi, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că ţara sa se află „sub ameninţare” în urma unui presupus atac cu drone asupra aeroportului din Leipzig, luna trecută.

NATO şi Rusia şi-au redus drastic contactele oficiale după ce Rusia a invadat Ucraina pe scară largă în 2022, Moscova şi capitalele europene expulzînd numeroşi diplomaţi. Oficialii occidentali au avertizat că Rusia ar putea ataca teritoriul NATO pînă la sfîrşitul deceniului, în timp ce informaţii recente ale serviciilor secrete americane sugerează că un atac ar putea avea loc chiar mai devreme.

Ca semn al gravităţii cu care Washingtonul priveşte această ameninţare, directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat Marţi la Moscova pentru a se întîlni cu oficiali ruşi, avertizîndu-i, potrivit unor surse, să nu agraveze conflictul cu aliaţii americanilor din NATO, în special cu ţările baltice.

Korciunov, care a ocupat funcţia de ambasador adjunct al Rusiei la NATO între 2009 şi 2015, a declarat că „riscurile unui conflict militar au crescut semnificativ” faţă de vremea cînd se afla la Bruxelles şi cînd avea „o înţelegere a intenţiilor”, iar Alianţa era mai puţin „imprevizibilă”.

Comandantul NATO este dispus să discute cu Gherasimov

Martin O’Donnell, purtător de cuvînt al SHAPE, cartierul general militar al NATO, a comentat că „NATO şi Rusia dispun de o varietate de canale de comunicare interpersonale şi între forţele armate, pe care le consideră deschise”. Comandantul suprem al forţelor aliate ale NATO pentru Europa, generalul american Alexus Grynkewich, „rămîne dispus să poarte un dialog între forţele armate cu şeful Statului Major General al Federaţiei Ruse (Valeri Gherasimov), pentru a evita erorile de calcul şi pentru a oferi un mijloc de a preveni o escaladare neintenţionată din partea oricăreia dintre părţi”, a adăugat O’Donnell, dar a refuzat să precizeze dacă cei doi au purtat deja vreo discuţie.

În 2021, NATO a fost nevoită să-şi închidă misiunea de legătură militară de la Moscova după ce Rusia a expulzat personalul acesteia, ca represalii pentru faptul că Alianţa a expulzat reprezentanţii Rusiei la NATO din motive de securitate. Ulterior, Alianţa a suspendat orice dialog politic oficial în urma invaziei la scară largă a Moscovei.

În Februarie, SUA au anunţat că au restabilit „dialogul militar la nivel înalt” cu Moscova ca „mijloc de creştere a transparenţei şi de dezescaladare”, în urma discuţiilor dintre Grynkewich şi oficialii ruşi, deşi rămîne neclar dacă linia directă a mai fost utilizată de atunci, notează POLITICO.

Korciunov a sugerat consolidarea „tuturor formelor de dialog” pentru a evita erorile de calcul, inclusiv contactul direct între Grynkewich şi Gherasimov, precum şi întîlniri la nivel înalt între conducătorii militari ai ţărilor arctice.

Moscova nu vrea un dialog cu UE

În ciuda deschiderii sale faţă de NATO, Korciunov a afirmat că Moscova nu mai este deschisă la contacte diplomatice similare cu UE. „Nu există dialog cu Uniunea Europeană”, a spus el, susţinînd că Rusia nu va purta discuţii cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, sau cu preşedintele Consiliului European, António Costa.

„Uniunea Europeană se află într-o fază de escaladare împotriva Rusiei”, a adăugat Korciunov.

Purtătoarea de cuvînt a Comisiei Europene, Anitta Hipper, a declarat că UE menţine „contactul prin canale diplomatice”, inclusiv prin intermediul reprezentanţei blocului european la Moscova, recunoscînd totodată că „natura şi nivelul acestuia s-au schimbat semnificativ” începînd cu 2022. „Aceste canale rămîn în vigoare şi sunt utilizate pentru contacte diplomatice, după cum este necesar”, a spus ea.

„S-ar putea să nu mai ai timp să răspunzi la telefon”

Korciunov a avertizat, de asemenea, că utilizarea militară tot mai extinsă a sistemelor autonome şi a inteligenţei artificiale (IA) ar putea spori şi mai mult riscul unei escaladări accidentale, prin scurtarea timpului necesar luării deciziilor.

Aceste îngrijorări se fac ecou avertismentelor din partea UE şi a secretarului general al ONU, António Guterres, care, Marţi, a solicitat o supraveghere umană sporită asupra utilizării IA pe cîmpul de luptă, după ce au apărut informaţii conform cărora în Ucraina erau utilizate drone ghidate de IA.

„Într-o situaţie în care algoritmii IA, mai degrabă decît persoanele, sunt folosiţi în scopuri militare, s-ar putea să nu ai timp nici măcar să răspunzi la telefon”, a punctat Korciunov.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top