Timp de mai mulți ani, Iranul a fost ajutat de ruși ca să-și dezvolte rachete de croazieră supersonice

Iranul a primit asistență secretă din partea Rusiei să-și dezvolte rachete de croazieră supersonice avansate, într-unul dintre cele mai semnificative transferuri cunoscute de tehnologie militară strategică de la Moscova la Teheran. Programul secret, derulat timp de mai mulţi ani, cu numele de cod C430L, a recrutat unii dintre cei mai experimentaţi specialişti ruşi în rachete pentru a ajuta Iranul să dezvolte o nouă clasă de arme capabile să ameninţe portavioanele americane şi alte nave de război din Orientul Mijlociu, arată o investigaţie a Financial Times (FT).

O anchetă a FT a dezvăluit programul, care a început în 2023 şi a continuat pe durata războiului americano-israelian împotriva Iranului, prin intermediul unor corespondenţe ruseşti scurse în presă, al înregistrărilor datelor de călătorie a unor experţi implicaţi şi al analizei brevetelor militare. Scopul principal al programului C430L este de a ajuta Iranul să dezvolte un sistem de propulsie cu motor ramjet, un motor care permite unei rachete de croazieră să menţină zborul la o viteză de cîteva ori mai mare decît cea a sunetului. Experţii în rachete şi în domeniul militar au afirmat că tehnologia este, aproape cu certitudine, destinată rachetelor de croazieră antinavale şi de atac terestru.

„Este vorba despre transferul unei tehnologii militare extrem de sensibile din punct de vedere strategic din partea Rusiei, pe care iranienii doreau să o obţină de zeci de ani”, a declarat Fabian Hinz, expert în rachete iraniene şi analist principal la Conflict Armament Research, o organizaţie cu sediul în Marea Britanie specializată în urmărirea armelor.

Rachetele de croazieră supersonice combină viteza cu capacitatea de a zbura la altitudine joasă, reducînd timpul de care dispun sistemele sofisticate de apărare aeriană şi antirachetă pentru a le detecta şi a le neutraliza. Acest aspect este deosebit de relevant pentru Iran în Golful Persic, unde SUA şi aliaţii săi regionali operează sisteme avansate de apărare terestre şi maritime.

Iranul a construit şi a testat în zbor sistemul de propulsie cu motor ramjet, deşi nu există dovezi că o rachetă de croazieră supersonică dezvoltată cu ajutorul Rusiei ar fi fost deja desfăşurată.

„Pentru iranieni, acest lucru le-ar oferi un sistem de arme strategice calitativ nou, care ar putea ameninţa navele Marinei SUA”, a declarat Jim Lamson, fost analist militar al CIA specializat în Iran, care lucrează acum la Centrul James Martin pentru Studii de Neproliferare.

„Moscova vă oferă ajutorul de care aveţi nevoie”

Corespondenţa divulgată arată că discuţiile privind programul au continuat pînă în această Vară. Acesta face parte din relaţia militară strategică din ce în ce mai strînsă dintre Rusia şi Iran. Teheranul a furnizat Moscovei drone de atac „Shahed”, care au devenit o componentă importantă a războiului Rusiei în Ucraina, şi a ajutat Moscova să-şi stabilească producţia acestora pe teritoriul Rusiei.

Ucraina şi oficialii occidentali au acuzat, de asemenea, Rusia că a oferit Iranului asistenţă pe cîmpul de luptă în timpul războiului său cu SUA şi Israelul, inclusiv imagini din satelit, sprijin cu drone şi componente de armament.

Programul C430L reprezintă o formă mai profundă de cooperare, Moscova ajutînd Teheranul să dobîndească know-how-ul necesar pentru a dezvolta un sistem propriu de arme strategice avansate, arată FT. Programul secret privind motoarele ramjet „demonstrează că Rusia încearcă să extindă războiul din Ucraina şi să atragă SUA pe diferite teatre de operaţiuni”, a declarat Nicole Grajewski, profesoară la Universitatea Sciences Po din Paris. „Rusia nu acordă prea multă importanţă liniilor roşii din regiune”, a adăugat ea.

Programul de asistenţă pentru rachetele supersonice a fost organizat de Rosoboronexport, exportatorul de armament de stat al Rusiei, care a coordonat proiectul împreună cu NPO Mashinostroyenia.

SUA au sancţionat NPO Mashinostroyenia în 2014, descriind-o ca o importantă companie rusă de rachete responsabilă de sistemele de rachete de croazieră lansate de pe nave, submarine şi platforme terestre, precum şi de activităţi de sprijinire a forţelor nucleare strategice ale Rusiei, inclusiv a rachetelor balistice intercontinentale.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, i-a spus Marţi omologului său iranian, Masoud Pezeshkian: ”Moscova încearcă să vă ofere ajutorul de care aveţi nevoie în această perioadă dificilă din timpul războiului cu SUA şi vă furnizează bunurile de care aveţi nevoie”, fără a oferi detalii.

Satelit chinez de înaltă rezoluţie

FT a dezvăluit, la începutul acestui an, că Moscova a acceptat să furnizeze Teheranului sisteme portabile de apărare antiaeriană „Verba”, în timp ce Gărzile Revoluţiei Islamice au achiziţionat în secret un satelit chinez de înaltă rezoluţie pe care l-a folosit ulterior pentru a supraveghea bazele militare americane din Orientul Mijlociu, în perioada atacurilor iraniene de represalii cu rachete şi drone din acest an.

Ulterior, SUA au sancţionat furnizorul chinez, Earth Eye, afirmînd că acesta a furnizat imagini satelitare Iranului în timpul războiului şi că aceste imagini au permis atacurile militare iraniene împotriva forţelor americane.

Împreună, aceste programe arată modul în care Teheranul a apelat la tehnologia rusă şi chineză pentru a remedia punctele slabe ale Armatei sale, de la apărarea antiaeriană şi informaţiile de pe cîmpul de luptă pînă la dezvoltarea unor arme de atac mai avansate.

Pe parcursul războiului, declanşat de SUA şi Israel în Februarie, Iranul a folosit drone şi atacuri cu rachete de precizie pentru a provoca daune semnificative bazelor militare americane şi altor ţinte fixe din Orientul Mijlociu, dar nu a reuşit pînă acum să provoace daune comparabile forţelor navale americane.

Proiectul C430L a beneficiat de contribuţia unora dintre cei mai experimentaţi ingineri specializaţi în rachete de la NPO Mashinostroyenia, dintre care cîţiva au călătorit în repetate rînduri în Iran în perioada premergătoare semnării contractului, la sfîrşitul anului 2023.

Iranul a dezvoltat rachete balistice din ce în ce mai sofisticate, inclusiv arme pe care le descrie ca fiind hipersonice, şi dispune de o industrie naţională care produce motoare turbojet şi turbofan pentru rachete de croazieră mai lente.

Însă stăpînirea unei rachete de croazieră supersonice, cu propulsie aeriană, care utilizează propulsia cu ramjet – ce permite un zbor propulsat susţinut prin atmosferă la o viteză de cîteva ori mai mare decît cea a sunetului – a rămas o lacună tehnologică majoră în arsenalul său.

Încercările Teheranului de a acoperi această lacună – prin inginerie militară naţională, achiziţii străine ilicite şi eforturi de inginerie inversă asupra sistemelor străine – datează de zeci de ani şi au fost coordonate la cele mai înalte niveluri.

Pentru Iran, stăpînirea acestui motor i-ar putea permite, în cele din urmă, să proiecteze diverse arme bazate pe această tehnologie, să îmbunătăţească generaţiile următoare şi să-şi reducă dependenţa de furnizorii străini.

Corespondenţa arată că programul C430L continuă pînă în 2026, după începerea războiului americano-israelian împotriva Iranului, Rusia pregătind rapoarte tehnice pentru Teheran, iar cele două părţi discutînd următoarea fază a programului de dezvoltare.

O scrisoare a Rosoboronexport din Iunie 2026 arată că încă se negociau elemente ale următoarei faze şi se planificau discuţii suplimentare cu privire la rapoartele tehnice ruseşti. Nu este clar dacă următoarea fază a programului a început, notează FT.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top