
Preşedintele Donald Trump a sugerat Miercuri că în cazul în care Uniunea Europeană va permite Canadei să devină membru asociat, acesta ar putea constitui un „act ostil” şi a ameninţat că va răspunde la această iniţiativă prin impunerea unor tarife suplimentare asupra blocului european, relatează The Associated Press (AP).
Trump a sugerat, de asemenea, că SUA ar putea întrerupe relaţiile comerciale cu Europa în anumite domenii. El a calificat perspectiva aderării Canadei la UE drept „ridicolă” şi a numit vecinul Americii un „partener comercial groaznic”. Şeful Casei Albe şi-a condiţionat ameninţarea de „intenţia” liderilor europeni, afirmând că „dacă este o intenţie bună, nu e nicio problemă”. „Dacă este o intenţie rea, vom impune tarife foarte mari asupra Europei”, a adăugat el.
Reacţia lui Donald Trump vine după ce preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri Canadei, în discursul despre Starea Uniunii (SOTEU), să devină „membru asociat” al UE, deşi acest statut nu există ca atare în tratatele UE. Propunerea a fost făcută în prezenţa premierului canadian Mark Carney, care joi urmează, la rândul său, să se adreseze Parlamentului European. Carney este primul lider străin din afara UE care a asistat în PE la discursul SOTEU.






