
Totul s-a întâmplat în noaptea de 22 decembrie 2025, la o fermă de cai din districtul Bruck an der Leitha, în Austria Inferioară. Un container în care locuiau doi frați din România, angajați ca îngrijitori de cai, a fost cuprins de flăcări. Cauza exactă a incendiului nu a putut fi stabilită. Cei doi au reușit să iasă, însă unul dintre ei, în vârstă de 38 de ani, suferise arsuri extrem de grave.
Potrivit acuzației procurorilor, bărbatului grav rănit i s-ar fi cerut să stea într-un birou din apropiere și să se ascundă de echipele de intervenție. Procurorii au susținut că au trecut aproximativ 20–30 de minute până când acesta a ajuns în îngrijirea salvatorilor. Românul a fost transportat la spitalul AKH din Viena, unde a murit câteva ore mai târziu.
Medicul legist audiat în proces a declarat însă că arsurile erau atât de grave încât bărbatul nu ar fi putut fi salvat nici dacă ar fi primit ajutor medical imediat. Intervenția mai rapidă ar fi putut însă permite administrarea mai devreme a tratamentului pentru durere.
Celălalt frate a fost și el rănit. Potrivit acuzării, acesta ar fi primit inițial doar îngrijiri sumare și medicamente pentru durere, fiind dus ulterior la Viena și apoi în România.
În fața instanței au ajuns proprietara austriacă a fermei, în vârstă de 57 de ani, și partenerul ei, un cetățean român de 37 de ani.
Cei doi au negat acuzațiile și au susținut că nu au ascuns pe nimeni. Proprietara a declarat că îi întrebase inițial pe cei doi frați dacă sunt bine, iar aceștia i-ar fi răspuns afirmativ și că nu știa cât de grav era rănit bărbatul.
În timpul procesului a apărut și problema muncii nedeclarate. Proprietara fermei a recunoscut că unul dintre cele două raporturi de muncă „nu era încă înregistrat”. Acest aspect nu a făcut însă parte din procesul penal judecat Luni, 28 septembrie. De asemenea, femeia a fost acuzată că ar fi reținut actele de identitate ale celor doi muncitori. Ea a negat acuzațiile.
Verdictul: judecătorul i-a achitat pe ambii inculpați, motivând că există prea multe îndoieli pentru a putea pronunța o condamnare.
Chiar dacă acest caz s-a petrecut în Austria, este un semnal de alarmă pentru noi toți, românii care muncim în străinătate. Indiferent dacă suntem în Belgia, Austria, Germania sau în altă țară, este important să știm în ce condiții lucrăm, să avem forme legale de muncă și să ne cunoaștem drepturile.
Sursa: Belgia la Zi pentru Români






