
Un caz neobișnuit a ajuns din nou în atenția justiției belgiene. Un cetățean român de 43 de ani, identificat de presa locală drept Ion N., a primit două condamnări pentru furturi repetate din magazine, însă situația sa s-a schimbat după rejudecarea unuia dintre dosare și expulzarea sa în România.
Povestea a fost relatată pe 9 octombrie 2026 de publicația belgiană Krant van West-Vlaanderen. Între 9 septembrie și 27 noiembrie 2024, românul a comis furturi din mai multe magazine de proximitate Okay. Modul său de operare era aproape întotdeauna același: intra în magazin, cumpăra câteva produse ieftine, dar ascundea sub haine mai multe sticle cu băuturi alcoolice, pe care le scotea fără să le plătească.
Furturile au fost comise în mai multe localități belgiene: Ichtegem, Zedelgem, Tielt, Koekelare, Kortemark, Zonnebeke și Houthulst, în Flandra de Vest. De asemenea, bărbatul a fost prins în De Panne și a comis alte furturi în Gent și Destelbergen.
La 14 februarie 2025, tribunalul din Veurne l-a condamnat la șase luni de închisoare și o amendă de 400 €. Într-un alt dosar, tribunalul din Brugge i-a aplicat o pedeapsă de un an de închisoare.
Bărbatul a contestat ambele condamnări, solicitând rejudecarea. „Dormeam pe plajă și nu aveam bani”. În septembrie 2026, Ion N. s-a prezentat în fața judecătorului din Brugge. Acolo a declarat că, în perioada în care comisese furturile, se confrunta cu depresie și dificultăți financiare. A povestit că nu avea bani și că ajunsese să doarmă inclusiv pe plajă. La momentul rejudecării, a spus că locuia în Lombardsijde, o localitate de pe litoralul belgian.
Judecătorul a admis contestația sa și a modificat pedeapsa inițială de un an de închisoare, transformând-o într-o pedeapsă cu suspendare. Românul contestase și condamnarea de șase luni pronunțată la Veurne. Însă, până la termenul noului proces, bărbatul fusese deja expulzat din Belgia și trimis în România.
În instanță, procurorul a cerut ca opoziția formulată de acesta să fie declarată fără efect, deoarece inculpatul nu s-a prezentat la rejudecare. Astfel, pedeapsa inițială de șase luni de închisoare cu executare a rămas în vigoare așa că românul nu a fost achitat. În primul dosar a obținut suspendarea pedepsei de un an, însă în al doilea dosar condamnarea de șase luni a rămas executorie.
Presa belgiană nu precizează dacă această pedeapsă va fi executată în România și nici motivele exacte pentru care autoritățile au decis expulzarea sa.
Sursa: Belgia la Zi pentru Români






