La nivel neurobiologic, mecanismul dual – de ataşament faţă de membrii grupului şi de ostilitate faţă de străini – este mediat şi de oxitocină, o neuropeptidă produsă în hipotalamus, cu rol important în ameliorarea emoţiilor. În plan evolutiv, precursorii oxitocinei au o origine foarte veche, de aproape 700 de milioane de ani; prin urmare, și impactul psihofiziologic al acestei neuropeptide asupra comportamentului este hotărâtor, inclusiv la mamifere. Studiile arată că, la oameni, oxitocina se elimină atunci când interrelaţionăm cu persoanele dragi nouă (o condiție accentuată mai ales în cadrul diadei mamă-copil), însă la nivel de grup efectele oxitocinei devin mult mai complexe, ea fiind responsabilă de apariţia altruismului parohial, cu derivatele sale – etnocentrismul şi neîncrederea faţă de străini.
Profesorul de neuroștiințe Ruth Feldman afirma într-un articol că oxitocina poate sensibiliza centrii de frică și de vigilență din creierul nostru (e vorba de amigdală) și, în diverse situații amenințătoate, noi, în măsura în care suntem atașați de simbolurile noastre identitare, vom lupta pentru acele simboluri de parcă ele ar reprezenta ființe vii și natale. „Oamenii se pot bate pentru zeul lor cu aceeași intensitate, cruzime și furie oarbă, cu care o gorilă își apără puiul în fața prădătorilor”, comenta Feldman.
În cadrul unui experiment, soluţia de oxitocină a fost administrată prin picături nazale şi ea a avut un efect dublu asupra stării emoţionale a indivizilor: le-a sporit ataşamentul faţă de cei din propriul grup etnic și, concomitent, le-a sporit antipatia faţă de reprezentanţii altor etnii. În final, cercetătorii au concluzionat că oxitocina nu poate fi percepută în calitate de „substanţă a iubirii” doar, pentru că această iubire se dovedeşte a fi selectivă, orientată numai către „ai noştri” şi e însoţită de sporirea sentimentului de etnocentrism, oxitocina jucând, probabil, şi un anumit rol în generarea conflictelor intergrupale şi a violenţei [De Dreu et al., 2010, 2011; Stallen et al., 2012].
Cercetările ulterioare au aprofundat înțelegerea influenței oxitocinei asupra psihologiei umane; s-a constatat că neuropeptida îi face pe indivizii dintr-un grup să fie mai empatici unii față de alții, să se conformeze la normele grupului, să aibă încredere în alți membri ai grupului și, totodată, să fie suspicioși față de indivizii străini, până la discriminarea și agresarea acestora [De Dreu, Kret, 2016]. Inclusiv dorința de răzbunare este asociată cu oxitocina. Experimentele au dezvăluit următorul proces: când un membru al grupului nostru suportă durere din cauza acțiunilor ostile ale unui grup străin, în creierul nostru crește nivelul de oxitocină și, totodată, ni se declanșează un mecanism neurobiologic prin care empatizăm cu durerea apropiatului și dorim să-l răzbunăm; vrem să pedepsim oponentul. Cercetătorii susțin că acest mecanism cerebral explică de ce atât de rapid se produce contagiunea cu ură colectivă în situații de conflict intergrupal [Han et al., 2020].
Mai mult, oxitocina nu doar induce ostilitate și agresiune față de grupurile străine, ci intervine la nivel de raționamente: pe căi neurobiologice, ea asigură un grad mai înalt de cooperare războinică între indivizii in-group (inclusiv pe calea unor ritualuri mobilizatoare), le permite să coordoneze mai bine atacul fizic propriu-zis împotriva rivalilor și să aleagă momentul potrivit pentru acțiune, atunci când oponenții sunt slabi sau nepregătiți [Zhang et al., 2019].
Deci, oxitocina influențează modul în care sunt luate unele decizii tactice, cognitive în confruntările intergrupale. Și, iarăși, sunt vizibile diferențele dintre sexe la nivel de mecanisme neuroendocrine: atât oxitocina, cât și testosteronul, atunci când au fost administrate pe cale experimentală deopotrivă bărbaților și femeilor, au produs reacții notabile doar în cazul bărbaților, influențând comportamentul lor de tip parohial în cadrul conflictelor intergrupale [Cherki et al., 2024]. Un alt aspect notabil este că, în timpul ostilității intergrupale, la membrii grupului se produce o sincronizare a activității neuronale în anumite zone cerebrale; e ca și cum individul nu-și mai aparține sie, ci devine supus unor trăiri emoționale copleșitoare comune întregului grup [Yang et al., 2020]; prin această sincronizare neuronală la nivel de grup se explică, printre altele, iraționalitatea și nebunia maselor.
Voi mai adăuga aici că și la cimpanzei (inclusiv la cei din specia bonobo) au fost identificate efectele oxitocinei în dinamica relațiilor cu indivizii străini; într-un experiment, când le-a fost administrată oxitocină, primatele au devenit vizibil mai vigilente la prezentarea imaginilor cu indivizi din grupuri străine. Aceasta e încă o confirmare a faptului că efectele oxitocinei asupra comportamentului noi le-am moștenit pe cale evolutivă [Brooks et al., 2022].
În România, cartea o găsiți aici:
În Republica Moldova, aici:
