Conceptul de „stereotip” a fost consacrat în lucrarea jurnalistului şi analistului politic american Walter Lippmann, „Public Opinion”, din 1922. Etimologic, termenul provine din reunirea cuvintelor grecești stereos (solid, fix) și typos (caracter, formă), pentru a descrie un ansamblu de atitudini, reacţii şi comportamente-clișeu, preconcepute, care sunt exprimate aproape spontan. În explicarea conceptului său, Lippmann s-a inspirat din procesul tehnic de „turnare a plumbului într-o formă tipografică”; prin analogie cu stereotipul tipografic, Lippmann dorea să sublinieze că atitudinile și reacțiile stereotipe sunt o consecinţă a rigidităţii concepţiilor noastre, că ele provin dintr-un mod preformat, structurat anticipativ de a privi lucrurile şi de a acţiona.
După Lippmann, stereotipurile sunt constructe mentale care îi ajută pe indivizi să interpreteze rapid realitatea socială, înaintea oricărei analize raționale. Aşa cum formulase el însuşi: „Noi nu vedem înainte de a defini, ci definim înainte de a vedea”. Deci, stereotipurile ar fi un fel de „scurtături mentale”, un fel de „economie a gândirii”, capabilă să orienteze individul în mediul său de viaţă. Totodată, Lippmann ţine să sublinieze că, atunci când experienţa contrazice stereotipul, indivizii procedează la filtrarea informaţiei sau la reorganizarea ei în aşa fel, încât să confirme stereotipul iniţial [Lippmann, 1922/1997, p. 13, 66].
Deoarece s-a dovedit a fi revelator în plan teoretic și aplicativ, conceptul de stereotip este pe larg utilizat în psihologia socială, în psihologia evoluţionistă şi în etologie. El e folosit în caracterizarea acelor atitudini, reflexe şi reacţii comportamentale, care anticipează analiza raţională; e vorba de situațiile când lucrurile şi stimulii din jur sunt priviţi în mod dicotomizat şi simplificat: cunoscut-necunoscut, bun-rău, prieten-duşman, inofensiv-periculos etc. Ca efect psihologic, stereotipurile adeseori produc o eroare de percepţie, fiindcă ele exagerează diferenţele dintre grupuri (dicotomizarea) şi subestimează diferenţele din interiorul grupurilor (generalizarea). Dar această eroare de percepție trebuie să fi fost justificată în condițiile vieții arhaice. Stereotipurile funcționau ca adaptări psihobiologice care ofereau stabilitate cognitivă în raport cu realităţile din jur, definind rapid ce este natal și ce este străin, ce poate fi prietenos şi ce trebuie evitat [Pinderhughes, 1979].
Conceptul de stereotip este bine integrat și în teoriile psihologiei cognitive, care susțin că oamenii sunt „zgârciţi cognitiv” și au înclinaţia să depună un efort de gândire minim; la nivel de mecanisme cognitive, selecţia naturală a favorizat tot ceea ce presupune simplitate şi operativitate în identificarea și clasificarea persoanelor și a lucrurilor, deci a favorizat apariția stereotipurilor [Fiske, Taylor, 1991, apud Gavreliuc, 2006, p. 219]. Psihologii sociali și cognitiviști au remarcat următoarele două trăsături ale stereotipurilor: – obiectul judecăţii (al reacţiei stereotipe) îl formează anumite grupuri umane, rasiale, etnonaţionale, de clasă, profesionale ori politice şi relaţiile dintre aceste grupuri; – stereotipul are o intensă încărcătură emoţională pozitivă sau negativă, de acceptare ori de respingere. Această încărcătură emoţională face ca gândirea bazată pe stereotipuri să faciliteze producerea conflictelor [Gavreliuc, 2006, p. 65]. Deci, în plan social, stereotipurile, prin reacţiile emotive pe care le declanşează, stau la originea xenofobiei şi a conflictelor; însuşi procesul de segregare, prin delimitarea străinilor de ai noştri, este mijlocit de un mecanism al stereotipiei.
Trebuie de la început să facem o diferenţiere clară între stereotip şi prejudecată, pentru a înţelege mai bine atât sensul acestor concepte, cât şi geneza lor. Stereotipul este o percepție fixă pe care oamenii o au despre cineva sau ceva şi această percepție se poate forma și în baza unor predispoziţii înnăscute, nu doar pe calea învățării; reacții stereotipe demonstrează majoritatea animalelor, dovadă că aceste reacții au o bază biologică înnăscută.
Spre deosebire de stereotip, care reprezintă o reacţie deseori inconştientă, subliminală, prejudecata ţine de o atitudine sau de o idee asumată raţional. După compoziţia cuvântului – „pre” + „judecată” –, înțelegem că o persoană este dominată de prejudecăţi atunci când ea judecă înainte să analizeze obiectiv și profund; înțelegem că acea persoană se bazează pe opinii luate de-a gata față de un fenomen, un individ, o situaţie. Prejudecata reprezintă o atitudine însușită, influențată social, preconcepută, subiectivă şi, de regulă, are o încărcătură negativă şi devalorizantă despre ceva sau cineva. Cu stereotipurile lucrurile stau altfel, fiindcă geneza lor e mai complicată și presupune un caracter inclusiv nativ, biologic la origine, și nu doar cultural. În continuare, vor fi prezentate câteva explicați mai desfășurate ale acestor teze.
(va urma)
În România, cartea o găsiți aici:
În Republica Moldova, aici:
