Dacă o etnie încorporează în sine alte grupuri, mai puțin numeroase, se va schimba treptat și profilul identitar al etniei-gazdă, iar în unele circumstanțe istorice, asemenea procese pot conduce la un traseu etnogenetic deosebit, însoțit de transformarea caracterelor etnice. În acest sens, demn de atenție este modul în care s-a desfășurat etnogeneza moldovenilor din Basarabia, localizați între rîurile Prut și Nistru.
După separarea de Principatul Moldovei în 1812, teritoriul numit Basarabia a devenit parte a Imperiului Rus, iar populația autohtonă a fost supusă nu doar unor influențe culturale intense, ci și unor influxuri demografice însemnate, mai ales din partea slavilor; totodată, populația localizată în Basarabia nu a trecut prin procesele demografice și de amestec interetnic care s-au desfășurat în teritoriile din dreapta Prutului. După aproape două secole de separare de Moldova istorică (cu o scurtă perioadă de reunire în anii 1918-1940 în cadrul României Mari), moldovenii din Basarabia, pe de o parte, au conservat unele trăsături tipice lor dintotdeauna, iar pe de altă parte, au dobîndit un șir de trăsături identitare noi, atît sub aspect cultural, cît și genetic. Studiile de specialitate vin cu un șir de dovezi în această privință.
Astfel, analiza comparativă în baza cromozomului Y a haplogrupurilor bărbaților din estul României, ale celor din Republica Moldova (Basarabia), dar și ale ucrainenilor localizați în regiunea transnistreană a dezvăluit că moldovenii basarabeni prezintă un genotip deosebit și de cel al românilor, și de cel al ucrainenilor. Mai exact, moldovenii basarabeni se află genetic undeva la mijloc pe axa formată de cele trei grupuri vecine, mai ales judecînd după frecvența celor mai răspîndite haplogrupuri: I-M423 și R-M17.
În speță, haplogrupul I-M423, caracteristic populațiilor balcanice, este prezent în proporție de 20,8% la moldovenii basarabeni, de 40,7% la români și de 20,8% la ucraineni; acest fapt vorbește despre o concentrație mai înaltă a componentei balcanice în România. În același timp, dacă ne orientăm după haplogrupul R-M17, caracteristic populațiilor slave, el este prezent în proporție de 17,6% la moldovenii basarabeni, de 16,7% la români și de 34% la ucraineni, ceea ce indică prevalența componentei slave la ucraineni, în descreștere semnificativă spre moldovenii basarabeni, apoi spre români.
Există diferențe și în baza altor haplogrupuri, iar echipa de cercetători constată că moldovenii basarabeni aparțin și bazinului genetic balcanic-carpatin-est-mediteraneean (în comun cu românii), și bazinului genetic est-european slav (în comun cu ucrainenii și rușii) [Varzari et al., 2013]. Deci moldovenii basarabeni sunt un pic mai slavizați decît românii și mai puțin balcanizați decît aceștia; și, printre altele, conțin surprinzător de puține elemente genetice de origine central sau est-asiatică, avîndu-se în vedere invaziile din secolele trecute. Una dintre concluziile cercetătorilor este că populațiile de pe ambele maluri ale Prutului nu formează un bazin genetic comun, prin care, împreună, să se poată deosebi vădit de bazinele genetice învecinate. Înțelegem de aici că similaritatea lingvistică nu este însoțită neapărat de o similaritate genetică pe potrivă.
Desigur, o cercetare în baza ADN-ului mitocondrial (transmis pe linie maternă) ar oferi un tablou mai nuanțat și mai precis al tuturor acestor diferențe sau apropieri genetice dintre populațiile din România și Republica Moldova. În tot cazul, din datele bazate pe analiza Y-cromozomială reiese caracterul mozaical, din cîteva componente, al etnogenezei moldovenilor basarabeni: ei au păstrat o parte considerabilă din moștenirea genetică de la strămoșii istorici, dar vreme de două secole au încorporat în sine și unele elemente etnice noi, altele decît cele încorporate de populația din dreapta Prutului.
Toate aceste contururi și subtilități identitare se pare că au ponderea lor în problematica unirii între cele două maluri ale Prutului, fapt care nu a fost trecut cu vederea de unii autori; într-un interviu cu istoricul Lucian Boia, acesta a fost întrebat dacă nu cumva principalul impediment față de unirea Republicii Moldova cu România ar fi istoria lor separată pe durata ultimelor două secole, cu formarea de culturi și reflexe diferite, iar Boia confirmă, spunînd că acum aceste țări „au componente diferite ale populației”, el fiind sceptic față de șansele unirii lor. Dintr-o altă optică, așa cum a afirmat un alt autor român, Mihai Netea, diferențele genetice dintre români și moldovenii din Republica Moldova „sunt minime” [Netea, 2022, p. 206], iar între ambele populații există mai multe elemente care le unesc decît le despart sub aspect identitar.
(va urma)
