De noapte
Cînd mă alungă noaptea de la crîșmă
După libații monstre și tapaj
În patru labe și mai mult tîrîș mă
Duc spre saloane la ecarisaj.
În buzunare am bucăți de pîine
Și oase dulci de vită și de miel,
Să lăcrimeze fratele meu cîine
Că toată noaptea m-am gîndit la el.
Îi știu că dorm ciuliți și mă aşteaptă
Să le mai turbur visul chinuit.
Lîng-o cățea înaltă și deșteaptă
Ca pruncul lînga mă-sa am dormit.
Și-am plîns amar apoi cînd, despre ziua,
Veni c-un jbilț Gherase surdomutul
S-o duca la tanin, la var, la piuă.
O, n-am sa uit privirea ei, sărutul.
Mă duc mereu și ei mereu se schimbă
Iubiții mei, surorile iubite
De-i văd pe urma spînzurati de limbă
Cu ochii calzi, smaralde aburite.
Şi mă tot duc şi ei mereu mă-nvață
Ca sunt al lor şi-al meu e fiecare.
Mă simt și eu legat de-un fir de ață
Cu pîine și cu oase-n buzunare.
Scrisoare de dragoste
Iubita mea, îți spun o întîmplare,
Vei urmări, cred, versului meu trapul,
Subtil îți povesti-voi felu-n care
Mi-am consumat la două mese capul.
Mi-era o foame vînătă, perfidă,
Un maț înnebunise și cînta,
Prin gratiile pieptului, lividă,
Privea cu limba seacă ,inima.
Din gură-mi mirosea a răzmeriță,
Organele se revoltau pe șleau:
”Jos demagogul ceai de romaniță!
Vrem pîine, carne, zgîrciuri!” îmi strigau.
Un veac le-am dus tot scărpinîndu-mi ceafa:
”Mai stați și voi, doar n-o să fur, nu pot!
Vă jur pe zei că-ndată ce iau leafa,
Cu fiecare-n parte mă socot”.
Dar azi, în prag de faliment, bărbatul
Ce zace-n mine îl știam de mult,
S-a ridicat făcînd să geamă patul
De-atîta energie și tumult:
Manîncă-ți capul, dobitoc ce-ai fost,
Că pielea lui nu-i bună nici de cizme,
Nu vezi că te-amăgește ca pe-un prost,
De ani de zile doar cu silogisme?
Că bine zici! și, fără să-mi mai pese,
L-am ras urgent de chică și mustăți,
L-am fiert, l-am consumat la două mese,
Ne mai păstrînd oscior pe alte dăți.
Nici n-am nevoie! Mîine fierb o labă!
Poimîine poate-mi rod un omoplat,
Iubita mea întristător de slabă,
Te chem, de vrei, la un ospăț bogat.
Scurtă despărțire
Va las în valea acestei stinse plîngeri,
Orice sfirșit vestește-un început,
Mă duc eu primul, sînt mai priceput
Să pun din vreme șeile pe îngeri.
Zvîntați cu zîmbet aripile plînse,
V-aștept la grajdurile de zmarald,
Nu vă grăbiți, deabia-i amiaz și cald
Și eu v-aștept și chingile sunt strînse.
Cînd veți veni-n amurg sub înserare,
Vom călări frumoși prin elizeu,
În cavalcadă, pîn-la Dumnezeu
Descălecînd la tronu-i, la picioare.
Ne-om prosterna cu frunțile alese
Pe lespedea de nouri, luminată,
Cel mai frumos din noi va spune: ”Tată,
Ți s-au întors feciorii cu mirese.
Pe unde ne-ai trimis a fost și bine
Și rău a fost pe drumul străbătut,
Dar tot ce-ai scris să facem am făcut
Și nu te-a dat nici unul de rușine.
Acuma ne-am întors cu toți, ne iartă,
Ce altă slujbă ne așteaptă, Tată?!”
……………………………..
Zvîntați cu zîmbet aripile plînse,
V-aștept la grajdurile de zmarald,
Nu vă grăbiți, deabia-i amiaz și cald
Și eu v-aștept și chingile sînt strînse.
