În anul 1867, absolvenții de liceu ai Vechiului Regat au susținut primul examen de Bacalaureat, aceștia fiind testați de la română, latină, greacă, matematică şi fizică. Spiru Haret a decis să elimine acest examen, urmînd ca testul maturității să fie reluat în anul 1925 de Constantin Anghelescu. Comisiile de testare erau atît de exigente, că procentul de absolvire a trecut rar de 50%, scrie Mariana Iancu în Adevarul.ro.
În Toamna friguroasă a anului 1925, un copil timid aștepta într-o bancă a Liceului „Sfântul Sava“ din București începutul examenului de Bacalaureat. Se numea Mircea Eliade. Alături de el, tot atîtea suflete chinuite, vreo 95. „În sala prea mare și prea rece pentru sîngele nostru înspăimîntat, am fost rînduiți fiecare în cîte o bancă. Doi profesori necunoscuți și grăbiți ne-au dictat subiectul. M-am liniștit de cum am început să scriu. A doua zi, la același ceas de dimineață, am tradus un paragraf din Seneca filozoful, iar după-amiaza am pregătit versiunea franceză. Eram liberi trei zile. Ne-am întors acasă fericiți. Am rîs pe străzi, socotindu-ne studenți“, retrăia el emoțiile examenului în cartea „Romanul adolescentului miop“.
Despre cum se derula examenul de Bacalaureat aflăm tot de la el. „Știi exemple din lexicul bizantin?“, l-a întrebat un membru al comisiei. „O întrebare stupidă, dar știam. Miop şi supărat, zîmbind la răstimpuri prezumțios, profesorul m-a socotit, firește, papagal premiant şi mi-a pus alte întrebări, ale căror răspunsuri nu se pot memora. Dar a căzut singur în cursă, pentru că înțelegeam pe Eminescu şi i-am interpretat mai bine decît se aștepta începutul Scrisorii I. M-a întrebat din istoricii ardeleni, fără să bănuiască acele nopți parfumate cînd citeam pe Șincai și fără să știe că descoperisem de curînd la un anticar Istoria filologiei române a lui Seineanu“. A venit rîndul istoriei, apoi a fost întrebat la științele naturale despre evoluția aparatului digestiv de la echinoderme pînă la om. „Mi-am amintit lecturile mele științifice, anii petrecuți în laboratorul de fiziologie al Casei Școalelor, colecțiile de insecte, volumele lui Brehm, Perrier și Fabre. Încet, încet, răspundeam. Mă pasiona întrebarea; făceam eforturi de memorie, de logică, de atenție. Dar profesorul nu era mulțumit. Mi-a socotit memoria proastă“.
Doar 44 dintre cei înscriși au luat examenul la sesiunea de toamnă, iar Mircea Eliade a fost singurul elev al Liceului „Sfântul Sava“ care s-a aflat printre ei. Numele său a fost publicat, alături de cel al celorlalți absolvenți, în ziarele vremii. „Ne-a înspăimîntat mult noul Bacalaureat: suntem cea dintîi serie. Cei care învăţau înainte, acum, se surmenează. Nimeni nu știe ce se va petrece precis la Bacalaureat. Profesorii și-au pierdut calmul, băieții sunt înspăimîntați. În loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilărit și care ne cunosc, vom întîlni comisii severe, care ne vor cîntări în trei minute, definindu-ne suficienți sau insuficienți pentru Universitate“, povestea el după mulți ani despre emoțiile acestui examen.
Moderniștii: latină, greacă, română
Cuvîntul „Bacalaureat“ a folosit încă din 1864, dar prima sesiune din România a avut loc în Septembrie 1867. Potrivit reglementărilor din acel an, erau organizate două sesiuni, prima începea în luna Mai și a doua în luna Septembrie. Începînd din anul 1883, prima sesiune de examene fost organizată în luna Iunie. Examenele erau publice și aveau loc în București și Iași, în localul universităților. La ele se puteau înscrie candidați care au urmat școli publice în țară și străinătate, care demonstrau cu un certificat că au făcut liceul complet. Cei care urmau instituții private de învățămînt se puteau înscrie după ce dădeau examenele pentru cursul superior liceal la unul dintre liceele publice. Dacă în anul 1867 vîrsta candidaților trebuia să fie de cel puțin 16 ani, în anul 1876 vîrsta minimă impusă de Regulament era de 17 ani.
Examen scris se dădea la limba latină,limba greacă, limba română și matematică sau fizică. În timpul probei scrise, candidații nu puteau avea „nici o comunicațiune în afară, nici între dînșii sub pedeapsă de excludere“. În sala de examen aveau voie numai cu dicționare și tabele de logaritmi.
Proba orală începea cu o traducere din limbile greacă, latină sau franceză și continua cu întrebări din filosofie, istorie și geografie, matematică, științe fizice și naturale. Subiectele se făceau în ziua în care se dădea proba. Notele erau de la 1 la 10. Se considera că elevul a trecut aceste examene de absolvire atunci cînd media dintre nota obținută la proba scrisă și cea orală era cel puțin 6. Dacă la una din materii candidatul obținea mai puțin de 3, acesta era respins. În anul 1867, candidatul trebuia să obțină cel puțin 6 la fiecare dintre probe pentru a fi declarat admis.
Examene ale maturității au avut loc în România și în anul 1882, cînd a fost înlocuită denumirea de „examen general“ cu cea de „Bacalaureat“. Spre exemplu, la actualul Colegiu Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu“ din Bârlad, primul Bacalaureat s-a dat în Vara anului 1883, cînd au fost admişi şase candidaţi. „În 1884, statul întreținea opt licee, printre care şi pe cel din Bîrlad, elevii de aici învăţînd din ce în ce mai bine, poate şi datorită faptului că acest liceu fusese absolvit de oameni care începuseră să se afirme vertiginos: Alexandru Philippide, Alexandru Vlahuţă, Nicolae Petraşcu, Rădulescu-Niger etc.“, aflăm de pe site-ul instituției de învățămînt.
Într-o bancă a Liceului Mixt din Satu Mare a stat și Ioan Slavici în anul 1868. Cum a pierdut termenul de prezentare la examenul din Arad şi Timişoara, a obţinut aprobarea de a se prezenta la Satu Mare, avînd în vedere că examenul se susţinea în faţa unei comisii unice, care se deplasa periodic la fiecare liceu. Marele scriitor a obținut următoarele calificative: „religie – lăudabil, limba latină – suficient, limba germană – bine, geografia şi istoria – bine, matematica – suficient, fizica – suficient, ştiinţele naturii – bine, filozofie – suficient. Se declară matur, Satu Mare, 14 August 1868“, scria Vasile Scurtu în „Contribuţii la viaţa lui Ioan Slavici“ din publicația „Afirmarea“.
De la legile lui Spiru Haret la Bacalaureatul lui Anghelescu
Bacalaureatul a fost desființat printr-o lege în anul 1898. Recensămîntul care a avut loc un an mai tîrziu arăta că procentul total al analfabeților era de 78%, iar în mediul rural se ridica la 84% din populație. În acest context istoric şi social, Spiru Haret, cel care a renunțat la o carieră strălucită în mediul universitar din Elveția și a venit în țară la chemarea Regelui Carol I, care i-a cerut să revoluționeze școala românească, a reformat şcoala, şi implicit societatea românească, elaborînd Legea învățămîntului secundar şi superior și Legea învățămîntului profesional în 1899. În paralel, a desfiinţat examenul de absolvire de la sfîrşitul liceului și l-a înlocuit cu examenul de admitere în facultate, liceul fiind conceput ca o școală de cultură generală, specializarea urmînd să se facă la universitate sau în școli speciale.
În anul 1925, cînd ministru al Instrucțiunii era Constantin Anghelescu, s-a reluat examenul de Bacalaureat și acesta a fost momentul care a pus bazele structurii moderne a examenului de maturitate. Pe Anghelescu nu-l definea doar politica, el fiind și chirurg și profesor universitar. „Ceea ce avea nou liceul d. Dr. Anghelescu era examenul de Bacalaureat. Reînființat în 1925 și menținut în 1928, acest examen trebuia să răspundă unei adînci nevoi de selectare a absolvenților, în trecerea lor spre Universitate. Îmbulzirea fără măsură și prin nimic justificată spre Universitate începuse să devină o adevărată primejdie pentru cultura românească. Iarăși în mod firesc trebuia să urmeze reorganizarea învățămîntului superior“, scria Revista „Albina“ în anul 1934.
Numai că rezultatele unui astfel de examen nu erau încurajatoare nici pentru elevi, nici pentru părinți, dar, mai ales, nici pentru dascăli. În anul 1925 s-au înscris pentru examen 3.887 de elevi și l-au luat doar 1.887, iar la cea de-a doua sesiune, din cei 2.768 prezenți au reușit doar 987. Și doi ani mai tîrziu procentul de absolvire a fost asemănător. La sesiunea din Vară au luat examenul 2.795 din cei 5.584 înscriși. La examenul din Toamnă au venit 4.219 elevi și au luat note de trecere doar 1.865 dintre ei. În anul 1928, la sesiunea din Iunie s-au înscris 6.538 și au reușit 2.870, iar la cea din Septembrie au fost prezenți 9.883 de elevi, însă cu diplomă s-au ales doar 3.825. În anul 1930, procentul celor care au luat Bacalaureatul la sesiunea de Vară a fost de 56,0%, iar la cea din Toamnă de 48,02%, iar un an mai tîrziu, notele au fost mai bune, astfel că la examenul din Vară procentul celor reușiți a fost de 69,43%, iar la cel din Toamnă de 61,91%.
Iorga: eșecul elevilor din cauza profesorilor
Nu doar elevii se plîngeau de acest examen care a apărut dintr-odată în viețile lor. Însuși marele istoric Nicolae Iorga cerea să se desființeze acest examen, pe care-l considera a fi inutil, întreaga sa opinie fiind publicată în ziarul „Adeverul“ din anul 1929, după ședința de Guvern din 24 Mai 1929. „Eu, aşa cum am mai declarat, sunt absolut contra examenului de Bacalaureat. Proba aceasta a Bacalaureatului nu este o probă, ci o tortură sufletească. Bacalaureatul este o instituţie medievală. Cu şcolari ascultători şi cu profesori ascultători n’avem nevoe de bacalaureat. Învăţămîntul nostru a fost clădit pe baze cari cuprind această probă a Bacalaureatului, care este absolut inutilă. În loc ca noi să spunem că avem un învăţămînt secundar rău şi de aceia avem nevoe de bacalaureat, am face mai bine să ne îngrijim de un învăţămînt secundar bun. Eu am ieşit întîiul la examenul de Bacalaureat la Iaşi. Şi cu toate acestea păstrez cea mai rea impresie de la acel examen“, mărturisea marele istoric. El îi cerea ministrului să elimine examenul, spunînd că nu este în tradiția învățămîntului românesc și nu elevii sunt vinovați dacă îl pică, ci doar profesorii care „nu și-au făcut datoria“.
Perlă de altădată: „Blajul e centru secuiesc“
Din scrierile profesorului Ion Simionescu aflăm și perle ale elevilor de altădată. Ce-l deranja pe distinsul geolog era faptul că elevii care dădeau Bacalaureatul aveau mari carențe la geografie.„Să se spună că Blajul e centru secuiesc, iar Maramureşul să fie arătat, acolo, vag, în mijlocul Ardealului, e drept că face să ţi se strîngă inima de durere, chiar dacă asemenea bazaconii le-ar spune codaşul clasei. Că nu se ştie cum e relieful Ardealului, mai merge. Dar după şapte ani de şcoală să nu ştii ce e relief, iarăşi nu e permis celui mai rău elev. Mi-ar veni greu să înşir aici tot ce carnetele mele conțin ca răspunsuri ale elevilor din Bucureşti, Iaşi ori Vaslui, de la licee cu recunoscută reputaţie ori mai modeste. Că sunt absolvenţi care nu ştiu unde e pe hartă Galaţi, că nu se pot arăta în clasă punctele cardinale şi cîte altele, nu denotă lene la învăţătură, ci slab interes pentru geografia ţării în care vor avea de trăit“.
Dacă la limba română răspunsurile elevilor erau stereotipice, fiind reproduceri din tratatele prescurtate de literatură, făcute anume pentru candidaţii la Bacalaureat, jalea era mare atunci cînd venea vorba de autorul preferat. „Totul se reduce la bucata cuprinsă în Cartea de cetire. E o simplă formă ce ar trebui scoasă din regulamentul Bacalaureatului, căci dă loc numai la fanfaronadă goală, pretenţiuni ridicole, mai dezgustătoare de cum se insistă ceva mai mult“, spunea el. Și la limba franceză au fost mari surprize la examenul de Bacalaureat, unul dintre absolvenți scuzîndu-se: „Am avut patru suplinitori pe an la limba franceză“.
Examenul: 800 de lei. Diploma: de neprețuit
„Pentru înscrierea la Universitate, elevii şi elevele care au terminat cursurile liceale sau ale şcoalelor secundare de fete gr. II, trebuia să treacă printr-un examen de Bacalaureat, care avea două sesiuni în fiecare an: una de Vară între 25 Iunie şi 10 Iulie şi una de Toamnă între 15 şi 30 Septembrie“, anunța Monitorul Oficial. Fiecare comisie de examinare era compusă din șapte membri, șase dintre ei fiind numiți dintre profesorii titulari de la clasele superioare ale liceelor statului, urmînd să fie reprezentate toate specialitățile. Cel de-al șaptelea membru era numit dintre membrii corpului didactic universitar: profesor sau conferenţiar definitiv de la facultățile de litere sau ştiinţe, sau dintre foștii inspectori școlari ai învăţămîntului secundar de specialități literare ori ştiințifice, numiți prin decret regal.
Prima probă era de limba română. „Scopul ei este să dovedească, pe lîngă cunoștinţele candidatului, corectitudinea limbei scrise, metoda şi claritatea exprimării ideilor, precum şi îngrijirea formei. Subiectul acestei probe poale fi o compunere literară sau expunerea unui subiect general de literatură, istorie sau ştiinţe, din materia prevăzută pentru examenul de Bacalaureat. Este interzisă consultarea de cărţi, notiţe etc.“.
A doua probă era o traducere din limba română în limba franceză. „Textul de tradus va fi de 10-12 rînduri şi va consta dintr-o bucată ușoară, fără arhaisme, particularităţi de limbă, greutăţi sintactice, ori de stil. Elevii nu au voie să întrebuințeze dicţionar“.
Proba a treia era diferențiată. Astfel, elevii secţiunilor clasice şi moderne ai liceelor de băieţi precum şi elevele şcolilor secundare de gradul II aveau de tradus un text din latină în română, avînd voie să se folosească de dicționare. Elevii secţiunii reale aveau de rezolvat o problemă de matematică. De o atenție deosebită se bucurau și minoritarii, aceștia susținînd a treia probă „servindu-se în lucrarea lor de limba în care au învăţat liceul“.
Asta era doar proba scrisă, urmînd cea orală, cînd candidații erau examinați rînd pe rînd de fiecare membru al comisiei: la limba română, istoria patriei, geografia României, instrucția civică (drept constituţional şi administrativ) şi limba franceză. Pe lîngă aceste testări, în funcție de profilul absolvit, unii erau examinați din limba latină și elenă, iar alții la matematică, științe fizico-chimice și științe naturale.
Erau considerați ca fiind respinși la examenul oral elevii care obțineau la una din materii o notă mai mică de 4 sau la mai mult de două materii nota 4. Erau declarați respinși candidații care obțineau nota 4 atît la proba scrisă cît și la cea orală a aceleiași materii. Examenul nu era gratis, ci se plătea o taxă de examinare de 800 de lei, însă „candidaţii săraci vor putea cere scutirea de taxă, prezentînd act de paupertate“.
Proba a treia era diferențiată. Astfel, elevii secţiunilor clasice şi moderne ai liceelor de băieţi precum şi elevele şcolilor secundare de gradul II aveau de tradus un text din latină în română, avînd voie să se folosească de dicționare. Elevii secţiunii reale aveau de rezolvat o problemă de matematică. De o atenție deosebită se bucurau și minoritarii, aceștia susținînd a treia probă „servindu-se în lucrarea lor de limba în care au învăţat liceul“.
Asta era doar proba scrisă, urmînd cea orală, cînd candidații erau examinați rînd pe rînd de fiecare membru al comisiei: la limba română, istoria patriei, geografia României, instrucția civică (drept constituţional şi administrativ) şi limba franceză. Pe lîngă aceste testări, în funcție de profilul absolvit, unii erau examinați din limba latină și elenă, iar alții la matematică, științe fizico-chimice și științe naturale.
Erau considerați ca fiind respinși la examenul oral elevii care obțineau la una din materii o notă mai mică de 4 sau la mai mult de două materii nota 4. Erau declarați respinși candidații care obțineau nota 4 atît la proba scrisă cît și la cea orală a aceleiași materii. Examenul nu era gratis, ci se plătea o taxă de examinare de 800 de lei, însă „candidaţii săraci vor putea cere scutirea de taxă, prezentînd act de paupertate“.
Citește continuarea pe https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/bacalaureatul-este-o-tortura-sufleteasca-o-2542312.html
