Mihai Conțiu. Cum am susținut-o, apoi am criticat-o, iar în final am votat-o pe Maia Sandu, inclusiv PAS, ulterior

Nu a existat, nu există și nici nu se va naște vreodată un politician care să  nu fie (ne)demn de a fi criticat. Cînd Maia Sandu era ministră a Educației, am susținut-o în contextul reformelor pe care începuse să le contureze, iar asta și pentru că aveam habar despre ce este vorba, deși eram convins că nu va izbuti din pricina unui sistem anchilozat, prea puternic ancorat în ”instinctele educaționale de tip sovietic” și  incapabil să se (auto)reformeze pînă în ziua de astăzi.

Mai apoi, ajungînd șefă de Guvern și președintă, mi-a oferit suficiente motive care mi-au justificat articolele critice. Aici este vorba și despre un context în care sunt inevitabile nocivitățile iscate de relațiile dintre un șef de Guvern ori președinte și partidul care-l susține.

Scriam, la vremea respectivă, că alegerile prezidențiale de atunci ar fi trebuit sau ar fi putut să fie numite ”Bătălia pentru independența Republicii Moldova față de barbaria agresivă a Rusiei lui Putin”. La aceste alegeri, moldovenii au avut posibilitatea să voteze ori pentru infernul criminal rusesc, ori pentru civilizația și democrația europeană.

Cu ajutorul moldovenilor civilizați din Occident, Maia Sandu a cîștigat un al doilea mandat prezidențial. A fost o bătălie cîștigată la limită.

Am votat-o pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale, iar ulterior PAS, pentru că sunt european nativ. Cît de imbecil și lipsit de memorie istorică aș fi putut fi ca să votez pentru Rusia criminală a lui Putin? De ce moldovenii nativi rusofili și etnicii ruși de aici luptă, electoral, împotriva Republicii Moldova europeană și nu se duc să trăiască în Raiul lui Putin din Rusia? Să vadă și ei cum stă treaba cu democrația criminală din Rusia! Să fie înrolați pentru a ”lupta patriotic pe front” împotriva Ucrainei…!

În contextul celor arătate, notez două faze pe care numai în Republica Moldova le puteam trăi.

Cînd o criticam pe Maia Sandu, un scriitor moldovean m-a admonestat destul de amenințător pentru faptul că îmi permit această libertate publicistică absolut democratică. Ulterior, un alt scriitor moldovean filorus, mi-a ”dedicat” un articol/mesaj destul de mustrător/virulent pe motiv că o susțin pe Maia Sandu, deși nu scrisesem absolut nici un articol de susținere, însă el, în fapt, era deranjat că nu o critic, că nu mai scriu nimic despre ea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top