Pe 28 Iulie, în SUA, Zelenski se va întîlni cu Trump

Volodimir Zelenski va avea o întrevedere cu Donald Trump, în cadrul unei vizite în Statele Unite, pe 28 Iulie, potrivit unor surse diplomatice citate de postul public ucrainean Suspilne, relatează Kyiv Post.

Se preconizează că în cadrul acestei vizite, Zelenski va participa la înmormîntarea regretatului senator american Lindsey Graham, precum şi la o întîlnire directă cu Trump. Nici Biroul Prezidenţial ucrainean, nici Casa Albă nu anunţaseră public deocamdată întîlnirea.

Kyiv Post a relatat anterior că Zelenski fusese invitat la înmormîntarea lui Graham şi că oficialii ucraineni lucrau la o posibilă vizită în SUA care ar putea include discuţii bilaterale cu Trump. În acea etapă, oficialii ucraineni analizau cine ar putea conduce delegaţia în cazul în care Zelenski nu ar fi putut să călătorească.

Graham, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai Ucrainei din Senatul SUA, a decedat pe neaşteptate pe 11 Iulie, la vîrsta de 71 de ani, la o zi după ce s-a întîlnit cu Zelenski în timpul unei vizite la Kiev.

Evenimentele comemorative sunt programate pentru 28 Iulie la Washington şi 29 Iulie în Carolina de Sud.

În cadrul ultimei sale vizite în Ucraina, Graham a discutat cu Zelenski despre apărarea aeriană şi sancţiuni mai severe împotriva Rusiei şi a vizitat producătorul ucrainean de echipamente de apărare SkyFall, unde a inspectat sisteme de drone fabricate pe plan intern.

Întîlnirea preconizată dintre Trump şi Zelenski ar avea loc pe fondul intensificării contactelor diplomatice dintre Kiev şi Washington în eforturile de a pune capăt războiului pornit de Rusia. Zelenski a declarat recent că ar trebui să aibă loc, înainte de Toamnă, o altă întîlnire trilaterală la care să participe reprezentanţi ai Ucrainei, ai SUA şi ai Rusiei.

La începutul acestei săptămîni, Zelenski a purtat, de asemenea, discuţii cu reprezentanţii lui Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, privind eforturile de relansare a negocierilor diplomatice cu Moscova.

Întîlnirea din 28 Iulie, dacă va fi confirmată de cele două Administraţii, i-ar oferi lui Zelenski o altă ocazie de a insista asupra priorităţilor Ucrainei în faţa lui Trump, în timp ce Washingtonul continuă să exploreze posibile formule pentru negocierile cu Rusia.

Joi, secretarul de stat american Marco Rubio s-a întîlnit cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, la Manila, pentru discuţii privind încetarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. După întîlnire, Rubio a declarat că Washingtonul rămîne angajat să contribuie la încetarea războiului, dar a recunoscut că găsirea unor condiţii acceptabile atît pentru Kiev, cît şi pentru Moscova rămîne dificilă, adăugînd că ar putea fi necesare noi propuneri, după ce abordările anterioare nu au reuşit să conducă la o soluţionare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top