În populația destul de numeroasă a romilor (distribuită în diferite țări europene), există o divizare pe neamuri și pe ramificații socioprofesionale și, de regulă, căsătoriile se încheie între tinerii care aparțin aceluiași neam sau aceleiași ramificații. Voi menționa aici categoria de romi din România numiți „lăutari”, care se consideră pe ei înșiși poziționați ierarhic superior față de alte neamuri ale romilor, deoarece de secole au participat ca instrumentiști și cîntăreți la cele mai importante ceremonii de familie ale românilor, inclusiv la curțile boierești și pe lîngă mănăstiri, ceea ce le-a oferit un statut social aparte.
Pentru lăutari este importantă menținerea statutului lor social privilegiat, care îi ține la o anumită distanță de alți romi, dar nu permite nici o apropiere prea mare de români. Procedeul prin care identitatea romilor-lăutari e conservată de la o generație la alta este, bineînțeles, endogamia; mariajul, deseori planificat de părinții tinerilor, este modalitatea prin care se asigură „continuitatea neamului” și coeziunea lui, iar fetele trebuie să accepte măritișul ca pe o obligație, de la o vîrstă destul de timpurie, ele urmînd să se mute cu traiul în casa soțului (conform unui sistem patrilocal) [Beissinger, 2020, p. 100].
După cum subliniază cercetătoarea Margaret Beissinger, care, timp de peste două decenii, a studiat îndeaproape viața comunităților de romi: „Marrying within the subgroup is a norm among many Romani communities in Romania”. Mai mult, ea a constatat că, de cele mai multe ori, romii-lăutari caută să organizeze mariajele în perimetrul aceluiași clan sau între familii cu același profil muzical – endogamy ‘within the trade’ –, fiindcă în asemenea cupluri soția va înțelege perfect solicitările și eforturile ce îi revin soțului în viața sa profesională, iar căsnicia se va bucura de trăinicie [ibid., p. 101]. Dacă se întîmplă că un tînăr rom nu își găsește perechea potrivită printre fetele de lăutari, el se va orienta spre alte clanuri de romi, însă avînd grijă ca poziția socială a acelora să fie pe potrivă – de exemplu, își va alege o nevastă printre romii-fierari; e o formă de selecție endogamă numită intra-ethnic status segmentation [ibid.].
În Iugoslavia polietnică, mariajul era, în mare parte, limitat la granițele unui sau altui grup etnoconfesional, chiar și în perioada tentativelor de omogenizare sociopolitică din a doua jumătate a secolului XX. Conform statisticilor din 1961, 87% dintre bărbații muntenegreni și 97% dintre bărbații sloveni se căsătoreau cu femei din propria lor etnie [apud Бромлей, 1969, p. 85]. Și dacă se practica totuși exogamia parțială (cînd pînă la 10% dintre căsătorii se încheie în afara etniei), acest schimb de gene nu avea cum să afecteze esențial profilul genetic și antropologic al grupurilor. După cum explică Bromley, dacă am presupune că toți indivizii născuți din cele 10% de căsătorii exogame ar adopta exclusiv identitatea străină, tot ar fi nevoie de vreo 5-6 generații, adică de vreo 100-150 de ani, pentru a schimba vizibil demografia și genofondul etniei de referință [ibid., p. 85-86].
(va urma)
