„Dada nu înseamnă nimic”. Formula lui Tristan Tzara părea o provocare absurdă, dar în spatele ei se afla un program radical: dacă lumea care produsese Primul Război Mondial pretindea că este rațională, atunci arta nu mai avea obligația să-i respecte logica. Poetul care avea să transforme această revoltă într-un fenomen internațional nu venea din Paris, Berlin sau Viena. Se născuse la Moinești, în Moldova, sub numele Samuel Rosenstock, și avea numai 20 de ani cînd a intrat în nucleul din care s-a format dadaismul.
Tzara ajunsese de adolescent la București și intrase foarte devreme în lumea literară. La 16 ani, împreună cu Ion Vinea și Marcel Iancu, publica revista „Simbolul”. Primele sale texte purtau încă influența simbolismului, iar pentru o perioadă semna S. Samyro. Numele Tristan Tzara avea să fie adoptat înaintea consacrării internaționale.
Experimentele începuseră, așadar, înainte de Zürich. Imaginea unui tînăr român care ajunge întîmplător în Elveția și inventează dintr-odată Dada simplifică prea mult povestea. Tzara făcea deja parte dintr-o generație bucureșteană care încerca să rupă limbajul poetic tradițional.
Elveția neutră devenise în timpul războiului refugiu pentru artiști, pacifiști și exilați. Tzara a ajuns la Zürich în 1915, iar Marcel Iancu se afla și el acolo. În Februarie 1916, Hugo Ball și Emmy Hennings au deschis Cabaret Voltaire. În jurul lor s-au strîns Jean Arp, Richard Huelsenbeck, Iancu, Tzara și alți artiști.
Serile combinau poezie, muzică, dans, măști, texte simultane și spectacole construite deliberat împotriva convențiilor. Dada nu a fost creația exclusivă a lui Tzara. Nici măcar povestea potrivit căreia el ar fi găsit cuvîntul „Dada” deschizînd întîmplător un dicționar nu poate fi tratată drept fapt sigur: mai mulți membri ai grupului și-au revendicat ulterior momentul botezului.
Dacă originea exactă a numelui rămîne disputată, rolul lui Tzara în răspîndirea mișcării este mult mai clar. Avea talent pentru manifeste, corespondență, provocare publică și construirea unei rețele internaționale. Publica reviste, trimitea texte și scrisori artiștilor din alte țări și transforma termenul „Dada” într-o marcă recognoscibilă.
„Prima aventură cerească a domnului Antipyrine” a apărut în 1916, „25 poèmes” în 1918, iar în același an Tzara a prezentat celebrul „Manifest Dada 1918”. Ataca logica, academiile, sistemele estetice și chiar ideea că o nouă mișcare artistică ar trebui să ofere reguli în locul celor distruse. Contradicția era intenționată: Dada devenea o mișcare care proclama neîncrederea în mișcări.
La sfîrșitul războiului, Tzara intrase deja în contact cu André Breton, Louis Aragon și Philippe Soupault. Mutarea la Paris a dus Dada în centrul avangardei franceze. Au urmat manifeste, scandaluri publice, spectacole și acțiuni construite pentru a provoca deliberat publicul și instituțiile culturale.
Alianța n-a durat. Breton dorea treptat o direcție mai coerentă, care va duce la suprarealism; Tzara apăra anarhia și refuzul sistemului. Conflictele au rupt grupul în 1922, deși Tzara se va reapropia ulterior de suprarealism.
Moștenirea lui nu stă, așadar, în legenda confortabilă a „românului care a inventat Dada”. Povestea reală este mai interesantă: un adolescent format între Moinești și București a ajuns într-un grup internațional de exilați și a devenit omul care a dat unei revolte artistice vocea, manifestele și capacitatea de a traversa frontierele. Dada a avut mai mulți fondatori. Tristan Tzara a fost însă unul dintre cei care au făcut imposibil ca lumea să o ignore.
Sursa: Istorie la Culcare
