Copiii proveniți din relații incestuale au un risc substanțial de a se naște cu malformații congenitale și de a suferi de retard mintal, iar printre indivizii care au comis un act incestual (cuplându-se cu fratele sau sora) e relativ înaltă rata celor care suferă de afecțiuni psihice [Seemanová, 1971]. Incestul este nefiresc, el s-a dovedit a fi contraproductiv evolutiv (deoarece creează multe mutații nocive), de aceea a existat o selecție naturală în defavoarea lui, cu eliminarea din populație a genelor ce pot induce asemenea comportamente. Prin urmare, evitarea incestului este determinată nu atât de percepţiile morale cultivate social sau religios, cât de o predispoziție moștenită nativ, care inhibă atracţia sexuală faţă de persoanele înrudite genetic, în special față de surori, frați, părinți, copii.
Există o repulsie instinctivă față de actul incestual, într-atât de pronunțată, încât la unele triburi nord-amerindiene erau uciși chiar și pruncii gemeni de sex diferit (sau doar fetița), pe motiv că în uterul mamei ei fuseseră dezbrăcați și împreunați; simplul gând că acei prunci se puteau atinge reciproc în mod necuviincios îi înfuria la culme pe adulții din acele triburi. Iar când grecii și romanii voiau să invoce natura sălbatică și subumană a barbarilor sau a oricărui alt adversar (de exemplu, a primilor creștini), ei scriau că aceștia practică relații incestuale, ceea ce urma să scandalizeze publicul civilizat [Turner, Maryanski, 2005, p. 5].
Dacă așa stau lucrurile și există o repulsie naturală față de asemenea împreunări, de ce a fost nevoie de un tabu al incestului? Potrivit unor cercetători, tabuul incestului a apărut nu atât pentru a împiedica sexul între rudele foarte apropiate, cât pentru a sublinia anormalitatea sau caracterul deviant al acestor acte. Tabuul incestului trebuie privit nu ca o barieră psihologică, ci ca un indicator al aversiunii originare a oamenilor față de incest; este o aversiune care s-a proiectat asupra cazurilor rare de incest, practicat ocazional (cum se întâmplase în diverse dinastii regale, ca cele din Egiptul antic, sau în unele comunități foarte izolate, ca tribul baiga din India) [Wolf, 2014; O’Carroll, 2017].
Cazurile de incest și abuzuri sexuale înregistrate în unele familii pot fi explicate prin traumele din copilărie pe care le-au trăit părinții sau frații abuzatori, ei fiind neglijați sau afectați de un sentiment acut de insecuritate și, în consecință, devenind incapabili să-și evalueze corect și să-și controleze emoțiile și impulsurile [Ingham, Spain, 2005]; după observația psihiatrului Mark Erickson, care a tratat sute de victime ale incestului, asemenea fapte se produc aproape întotdeauna în familii disfuncționale; el a ajuns la concluzia că atașamentele de familie firești și normal dezvoltate au o relație inversă cu atracția sexuală față de membrii familiei [Erickson, 1989]. Acționează principiul care, în engleză, sună așa: „Familial bonding undermines sexual bonding”. Din aceeași perspectivă, un alt cercetător a formulat o regulă care sublinază opoziția dintre atașamentul familial și atracția sexuală – The Attachment–Sexual Inhibition Rule, care susține următoarele: dacă tu ai dezvoltat față de o persoană un atașament bazat pe îngrijire (de-a lungul copilăriei tale sau a acelei persoane), tu vei simți o inhibiție sau o indiferență sexuală față de acea persoană [Wilson, 2019, 2021]. De aici, reiese că normalitatea relațiilor familiale exclude de la sine riscurile unor atracții sau gesturi de tip incestuos.
Statistic vorbind, procentul copiilor născuți din relații incestuale este foarte mic. Atunci când s-a făcut descoperirea unui schelet de minor care trăise acum 3 700 de ani și care fusese născut dintr-o relație incestuală (dintre un tată cu fiica sa, conform analizei de ADN), s-a produs o adevărată senzație printre cercetători tocmai datorită rarității arheologice a unei asemenea descoperiri; de fapt, cazul se dovedi a fi atât de excepțional, încât autorii descoperirii au declarat că aceasta e o premieră în literatura arheologică: „To the best of our knowledge, our data showcase the first case reported in archaeological literature of a parent-offspring incestuous union, an extreme case” [Fontani et al., 2025]. Despre raritatea nașterilor din acte incestuale vorbesc și alte studii. Astfel, când au fost analizate genotipurile a peste 450 000 de indivizi cu ascendență europeană, cu date preluate din UK Biobank, s-a adeverit că numai 0,03% dintre aceștia proveneau din relații sexuale dintre rude de gradul întâi, mai exact – 1 la 3652 de persoane [Yengo et al., 2019]. Aceste statistici subscriu tezei că incestul nu reprezintă un fenomen răspândit în mod firesc și că el este străin pentru comportamentul nostru.
Apropo, așa cum a remarcat pe bună dreptate unul dintre cercetători, tabuul incestului nici măcar nu este discutat în mod deschis cu tinerii; să recunoaștem, noi am auzit de un asemenea tabu pe diverse căi, dar n-am fost instruiți în mod direcționat de către părinți sau pedagogi că nu se cuvine să avem relații sexuale cu rudele apropiate; această înțelegere a venit mai curând pe căi firești, cumva de la sine, din interiorul psihicului nostru și din observații sociale, și nu prin norme impuse în mod didactic din exterior [Sanderson, 2005, p. 8]. Antropologul american Margaret Mead, care a cercetat viața adolescenților pe Insulele Samoa, povestea în celebra sa carte „Coming of Age in Samoa” că asupra copiilor din acele culturi aborigene nu este exercitată vreo presiune în procesul maturizării lor sexuale; chiar în finalul cărții, Mead explica cum fetele de acolo, ajungând la o vârstă mai sensibilă, la „o vârstă a înțelegerii”, simt ele însele un fel de „rușine” de la ipoteticul contact nepermis cu rudele și vor impune barierele formale necesare, respectându-le până la bătrânețe.
(va urma)
