Pe de altă parte, o excepție de la regula generală o oferă populațiile matrilocale, cele în care bărbatul vine să locuiască în familia soției. Atare populații sunt rare, dar se întâlnesc totuși în unele regiuni. Pe exemplul unor populații matrilocale din Thailanda s-a constatat că, acolo, divergența între grupuri e mai mare pe linia ADN-ului feminin mitocondrial și există mai multă asemănare între ele pe linia ADN-ului masculin Y-cromozomial, deoarece bărbații sunt cei care fac conexiunea între triburi [Oota et al., 2001].
De asemenea, este important de remarcat că, în unele comunități, a fost dezvoltat sistemul matriliniar – când bunurile, statutul social, iar uneori și profilul identitar sunt moștenite nu de la tată, ci de la mamă și, implicit, de la mamă la fiică. De exemplu, populația de agricultori bemba (din Zambia) este și matriliniară, și matrilocală; un bărbat aparține grupului bunicii sale materne. Totodată, în asemenea comunități e foarte înaltă autoritatea fraților femeilor, ceea ce, în cele din urmă, lasă o puternică amprentă patriarhală chiar și asupra sistemelor matriliniare.
S-a constatat că o societate matriliniară și, probabil, matrilocală a existat în China antică în perioada de apus a culturii neolitice Dawenkou (circa 2500 de ani î.e.n.). Acea comunitate era divizată în două clanuri, fiecare cu zona sa de înhumare a morților; astfel, în partea de nord a cimitirului lor comun, osemintele erau purtătoare ale unui ADN mitocondrial din haplogrupul M8a3, iar în partea de sud osemintele conțineau ADN mitocondrial din haplogrupul D5b1b, ceea ce arată cât de strictă era endogamia de clan (întreținută timp de cel puțin zece generații) și cum era respectată moștenirea genetică și identitară pe linie maternă [Wang et al., 2025].
Dincolo de aceste cazuri particulare mai atipice, prezentate mai sus, grupurile umane erau mai curând patrilocale și, probabil, acest sistem e moștenit de sapienși de la strămoșii noștri hominini. Or, există indicii că și la primii hominini (la australopiteci și la parantropi) femelele părăseau grupul natal mai des decât masculii, iar zona lor de migrație era mai largă [Copeland et al., 2011]. Să ne amintim din alte capitole ale acestei cărți că și la unele populații de neandertalieni localizați în Europa a fost constatată evitarea incestului și practicarea reproducerii intergrupale; și ei erau patrilocali, adică doar femeile treceau de la un grup la altul [Lalueza-Fox et al., 2011; Prüfer et al., 2017].
Dintre popoarele moderne, ilustrativ este cazul kazahilor. La aceștia, pe de o parte, exista practica leviratului (menționată în capitolul precedent), când soția văduvă va fi luată în casa fratelui soțului său defunct (pentru a menține terenurile și bunurile în cadrul familiei), iar, pe de altă parte, s-a consolidat un sistem patriarhal și exogam, când soția trebuia să fie pețită dintr-un grup învecinat. Printre kazahi era foarte respectată tradiția numită Жети ата (Jeti ata), care impunea cunoașterea tuturor ascendenților până într-a șaptea generație de stră-stră-stră-străbunici pe linie masculină, astfel încât individul să se orienteze bine în legăturile de rudenie pe care le are cu alți kazahi din comunitatea sa.
Această tradiție avea un țel dublu: să contribuie la întreținerea cultului strămoșilor și – datorită orientării în rețeaua de rudenie – la evitarea căsătoriilor între neamuri. Mai exact, bărbații evitau căsătoriile cu fetele care aparțineau rețelei de înrudire pe linie paternă până într-a șaptea generație de strămoși, însă această regulă nu se aplica rigid față de rudele de pe linie maternă, unde inbreedingul, prin căsătorii cu verișoare și nepoate, era mai frecvent [Аргынбаев, 1989].
În memoria colectivă a kazahilor s-a păstrat istoria tragică a doi tineri din secolul XVIII, Mamâr și Kalkaman, care erau veri de gradul trei și s-au îndrăgostit unul de altul (deși versiunile în privința gradului de rudenie diferă); așadar, tradiția nu permitea căsătoria, iar lucrurile se complicau și mai mult din cauza că fata, Mamâr, fusese juruită de mică unui alt bărbat. Tinerii îndrăgostiți au fost supuși unui oprobriu din partea propriilor familii, pentru că au sfidat regulile căsătoriei, iar Mamâr a fost omorâtă cu o săgeată trasă din arc de fratele său.
În alte cazuri similare, finalul nu era la fel de tragic, însă tinerilor le erau aplicate amenzi și ei erau tratați cu dispreț și sarcasm de către rude. Aceste exemple ilustrează cât de importantă era exogamia feminină în viața socială a unor triburi și popoare. Tipică pentru kazahi, ca o moștenire din tradițiile mongolilor și altor popoare nomade, era capturarea sau pețitul femeilor din regiuni îndepărtate, cu care kazahii se aflau fie în conflict, fie în relații comerciale; asta explică de ce la kazahi e relativ înaltă diversitatea ADN-ului mitocondrial; după unele estimări, această diversitate la kazahi e de trei ori mai mare decât, de exemplu, la ruși.
(va urma)
