Exogamia feminină a fost destul de pronunțată în Europa din epoca bronzului, exact în timpurile când se formau foarte activ societățile complexe, erau ridicate cetăți, își făceau apariția primele regate, iar numeroase popoare explorau teritorii noi, căutând un pământ primitor pentru a-și așeza casele. Studiile arată că, în acea epocă, majoritatea bărbaților erau atașați grupului natal, în timp ce femeile adolescente sau adulte demonstrau o mobilitate intertribală înaltă, care a facilitat nu doar schimbul genetic, ci și promovarea inovațiilor sociale și culturale [Knipper et al., 2017]. Cercetările efectuate pe teritoriul Bavariei arată că și în epocile antică târzie și medievală timpurie (secolele V-VI e.n.) femeile treceau de la un grup la altul, în cadrul unei exogamii ce avea un rol strategic de formare a alianțelor dintre comunitățile locale (central-europene) sau cu unele comunități mai îndepărtate, mai din sud-est (de pe teritoriile de azi ale Bulgariei și României) [Veeramah et al., 2018].
Elitele politice și militare au utilizat tactica schimbului de femei cu deosebită abilitate. Atunci când faraonul egiptean Ramses al II-lea s-a luptat cu hitiții la Kadesh, în 1274 î.e.n., conducătorul acelora, pentru a asigura pacea, i-a oferit faraonului fiica sa drept soție. O stelă egipteană a păstrat următoarea mărturie a acelui eveniment: „Fiica marelui principe al hitiților a pornit spre Egipt; și o escortau pedestrașii, conducătorii de care și ofițerii Majestății Sale, amestecați cu pedeștrii și conducătorii de care hitiți. (…) Poporul hitit era amestecat cu cel egiptean și mâncau și beau împreună, într-o singură suflare ca frații, fără să se ferească unii de alții, deoarece domneau pacea și fraternitatea” [apud Moscati, 1982, p. 141]. Alexandru cel Mare, ale cărui ambiţii erau să unifice Orientul cu Occidentul, a organizat mai multe mariaje ale tovarăşilor săi macedoneni cu prinţese persane, el însuşi căsătorindu-se emblematic cu prinţesa din Bactria, Roxana.
Acest tip de uniuni fizice şi simbolice au dăinuit în istorie vreme mai îndelungată decât alte proiecte, care au exclus liajul identitar. Un alt exemplu îl oferă alianţa dintre vikingi şi francezi. La începutul secolului X, vikingii au cucerit regiunea de nord-vest a regatului franc, numind-o Normandia. Regele Franciei Occidentale, Carol al III-lea, a recunoscut după vikingi pământul cucerit şi chiar a dat-o pe fiica sa de soție lui Rollo, căpetenia vikingilor, stabilind cu aceştia o relaţie de rudenie, mai mult simbolică, dar principială. În schimb, vikingii au protejat Franţa de atacurile unor confraţi mai violenţi; în consecinţă, invaziile distrugătoare ale scandinavilor au fost orientate cu precădere spre Insulele Britanice.
(va urma)
