Diversionistul nazist Putin, prin Lavrov, acuză Germania că doreşte „din nou războiul”

Serghei Lavrov, ministrul rus al Afacerilor Externe și umila slugă a dictatorului ucigaș în masă de la Kremlin, Vladimir Putin, a acuzat Berlinul că doreşte „din nou” războiul împotriva Rusiei, într-un climat de tensiuni intense, după ce Germania a acuzat Moscova că a trimis o dronă încărcată cu exploziv asupra aeroportului din Leipzig. „Au găsit o dronă. Au decretat că era o dronă rusă, fără ca nimeni să încerce să aprofundeze problema. În cele din urmă, acesta este începutul unui adevărat război”, a reacţionat Lavrov, citat Duminică de agenţiile de presă ruse, informează AFP.

Berlinul a anunţat Marţi închiderea, începînd cu 18 Septembrie, a ultimului Consulat rus de pe teritoriul său, situat la Bonn (Vest), precum şi a centrului cultural rus din Berlin, cunoscut şi sub denumirea de „Casa Rusă”. Acest anunţ a fost făcut după ce Germania a acuzat oficial Rusia că a trimis, la începutul lunii August, o dronă încărcată cu explozibili la aeroportul din Leipzig, o bază militară cheie pentru Armata germană şi pentru NATO.

„Îmi amintesc că, înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Marele Război Patriotic, germanii şi-au închis şi ei misiunile diplomatice. Vor din nou război”, a comentat Serghei Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse l-a criticat, de asemenea, pe cancelarul Friedrich Merz: „De fapt, se îndreaptă spre o declaraţie de război împotriva noastră. Lecţiile istoriei nu au fost învăţate. Şi se pare că toate aceste metastaze ale nazismului încep să se răspîndească”, a afirmat Lavrov. „Este un fenomen periculos. Şi mi se pare că Guvernul rus va trage concluziile corespunzătoare”, a adăugat el.

În schimb, Rusia a anunţat, săptămîna trecută, închiderea iminentă a Institutului Goethe pe teritoriul său şi l-a convocat pe însărcinatul cu Afaceri german la Moscova, denunţînd „acţiunile şi declaraţiile anti-ruse ale autorităţilor germane”. La rîndul său, preşedintele rus Vladimir Putin a calificat măsurile autorităţilor germane împotriva Rusiei drept „o nouă greşeală grosolană”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top