Am încercat să evadez din infinit, de Diana Ețco
Am încercat să evadez din Infinit
Escaladând munți planetari și aștri.
Mi-am deplantat din inimă codul eternului fluid,
Abandonând enclava
Destinelor sihaștri.
Am încercat să rup mreje selene,
Însuflețind atomii de neant,
Pe care i-am distribuit prin ere,
Minând cu-a lor putere a timpului imperii.
Întregul Univers l-am explodat,
Dar… am rămas
Particulă-n cenușa
Al cărei praf constituia Eternul
Ratatu-mi gest sinucigaș!
Verigă-n cercul vicios,
Reprezentam din nou Întregul.
M-am transformat în pulbere stelară,
Developând extreme ploi din vremi,
Care-n șuvoaie reci se revărsară,
Formând oceanul clipelor de ieri,
Prin iureșe de secole Ardeam!
Topind materia timpului
Dar… iarăși renășteam,
Eul omniprezent
Al infinitului.
Eforturi nerambursate
Ale zărilor captivă.
Ideea evadării din neant
Mi-a reușit doar… la nivel de tentativă.
* * *
După un viscol de istorii,
M-am răsfirat prin undele de soare.
M-am dispersat senină-n clipe calde.
Privind indiferentă la lumea trecătoare.
Evit irevocabil iernile
Care mă îngheață,
Radical modificându-mi germenii,
Mă transformă în fulg real,
Mă aruncă pe pământul fatal,
C-apoi să mă topesc
Și să revin din nou
În veșnicia infinitului ecou
Am încercat să evadez din infinit…
