Defetism înseamnă să depui armele preventiv, înainte de a ști când și cum se va sfârși lupta. În anii 80, mă aflam pe curba ascendentă a itinerarului meu academic american. Am continuat să scriu și să transmit comentarii în primul rând la Europa Liberă, dar și la BBC, Vocea Americii, Deutsche Welle. Am făcut-o dintr-o incasabilă convingere că nu pot, nu putem sucomba fricii, că orice s-ar întâmpla, nu accept să trăiesc din nou alienat, dedublat și înspăimântat. Atunci și acum, fără ezitare.
Când mă intâlnesc cu ideologiile totalitare, îmi spun cât pot de clar punctul de vedere. Havel a scris despre trăirea în adevăr. A practicat-o. Chiar nu mă amuză să accept trairea în „post-adevăr”. Adică în minciună. Ipostaza contemporană a defetismului este neutralismul. Neutraliștii mint. Ei nu refuză să aleagă, ci aleg, conștient și ignobil, partea agresorului. Nu sunt naivi, ci ticăloși. Nu predic maniheismul, dar nu accept edulcorările, escamotările și cosmetizările menite să oculteze diferența fundamentală dintre Bine și Rău. Este vorba de o prăpastie insurmontabilă între două regnuri incompatibile.
