Pe 17 Martie 1940, Mircea Eliade a purtat sicriul lui Nae Ionescu la Bellu. Îl numea maestru de la 1925. În 1938 fuseseră amândoi la Miercurea Ciuc. Profesorul a murit la 49 de ani, în vila de la Băneasa. Discipolul i-a ținut cuvântul funebru, sub supravegherea Poliției.
Eliade l-a întâlnit la Universitatea din București, la cursurile de logică. Din Noiembrie 1926 a scris la „Cuvântul”, ziarul pe care Nae Ionescu îl conducea. În Memorii a spus că, de la admiterea în redacție, îl privea ca pe un conducător dat soartei sale. În 1928 a plecat în India cu o bursă. S-a întors în 1931 și a devenit asistent onorific la catedra profesorului. A predat filosofia indiană. În Iunie 1936, a fost exclus din universitate pentru „scrieri pornografice”. Nae Ionescu a protestat public. Eliade a dat în judecată Ministerul, a cerut un leu despăgubire și a câștigat. În 1937 i-a adunat articolele din 1926–1933 în volumul „Roza vânturilor” și i-a scris postfața.
Nae Ionescu nu a fost tot timpul omul Gărzii de Fier. Susținuse întâi țărăniștii, apoi restaurarea lui Carol al II-lea. S-a rupt de rege și s-a apropiat de Mișcarea Legionară. La sfârșitul lui 1933, după asasinarea lui I. G. Duca, „Cuvântul” a fost suspendat, iar Nae arestat scurt la Jilava. În 1934 a prefațat romanul lui Mihail Sebastian, „De două mii de ani…”, cu o introducere antisemită. Sebastian, elev al aceluiași profesor, a păstrat textul în carte. Eliade a consemnat ulterior că a contestat formula „extra Ecclesiam nulla salus” aplicată evreilor. În 1933 semnase un manifest împotriva rasismului de stat din Germania. Din 1937 a scris totuși articole de sprijin pentru Garda de Fier și a figurat pe o listă de responsabili electorali ai partidului Totul pentru Țară, în campania din Prahova.
Pe 14 Iulie 1938, după ce Nae Ionescu fusese deja luat, Eliade a fost arestat. Armand Călinescu îl semnalase ca autor de propagandă. A stat trei săptămâni la Siguranță. A refuzat o declarație de desolidarizare. În August, a fost dus la lagărul de la Miercurea Ciuc, lângă profesor. În Octombrie, după ce a tușit sânge, a fost mutat la sanatoriul Moroeni. Pe 28 Octombrie, a semnat o declarație, păstrată la CNSAS, că se va abține de la orice activitate politică. A fost eliberat la începutul lui Noiembrie. Nae Ionescu a fost internat din nou la Ciuc în Ianuarie 1939 și eliberat bolnav de inimă.
A murit pe 15 Martie 1940, după o criză cardiacă. Cella Delavrancea era de față. A circulat imediat zvonul otrăvirii, pus pe seama lui Carol. Cauza medicală rămâne infarctul; asasinatul nu a fost dovedit. La înmormântare, Poliția a înconjurat cortegiul. În Aprilie, Eliade a fost numit atașat cultural la Londra, de un Guvern încă carlist.
A murit la Chicago, în 1986, ca istoric al religiilor. În scrisori a tot explicat fidelitatea față de profesor. Articolele din 1937–1938 și lista electorală au rămas. Generația pe care Nae Ionescu o adunase la curs și la „Cuvântul” s-a despărțit acolo unde logica lui a devenit politică.
