Bolșevismul a fost o cultură politică revoluționară, scria Robert C. Tucker. S-a născut prin rusificarea doctrinei occidentale, de sorginte hegeliană, a materialismului istoric. O alchimie în care tradiția social-democrată era bulversată, contestată, desfigurată. Lenin a fost fondatorul noului amalgam revoluționar metamorfozat în radicalism apocaliptic planetar. Se vestește venirea Omului Nou.
La Marx, revoluția antropologică este una implicită. La Lenin, ea devine explicită. Axiomele leniniste sunt codificate în noua religie politică, logocratică, mesianică și soteriologică. Transformism universal, lupta eternă dintre Vechi și Nou, falsificarea Binelui despre care a scris Vladimir Soloviov. Dinamism fără vreun repaos, mișcarea comunista este progresul însuși, omenirea zeificată. Nicio mila pentru cei învinși. Locul lor este în Coșul de Gunoi al Istoriei.
Comunismul românesc a fost un leninism real: intransigent, fanatic, intolerant, profetic, sectar, elitist, voluntarist. Un totalitarism de clasă. „Burjuiul” și „chiaburul” sunt inamicii. Intelectualii păcătuiesc prin însuși faptul că se întreabă. Trec rânduri, rânduri muncitorii…
