Cel puţin patru morţi şi 27 de răniţi în atacuri ruseşti în Ucraina

Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar mai multe altele rănite în atacuri ruseşti în întreaga Ucraină, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, relatează Euronews.

În regiunea Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, două femei au fost ucise, iar alte şapte persoane au fost rănite în atacuri, a anunţat guvernatorul Ivan Fedorov. „În total, au fost primite 86 de semnalări ale unor pagube la infrastructuri, imobile rezidenţiale şi vehicule”, a precizat într-un mesaj pe Telegram guvernatorul. Doi bărbaţi au fost ucişi în atacuri la Sumî, a anunţat Primăria oraşului.

În total, 20 de persoane au fost rănite în ultimele ore, potrivit Primăriei.

Ministerul rus al Apărării a revendicat atacuri la un centru de date la Kiev şi împotriva unor infrastructuri în regiunea Odesa.

Ministrul ucrainean de Externe Andrii Sîbiga a anunţat sâmbătă că Rusia a desfăşurat un atac „cu lovitură dublă” la o instalaţie logistică care deserveşte lanţul de restaurante McDonald’s.

„Atacuri neîncetate perturbă viaţa de zi cu zi a ucraineilor, avariind întreprinderi, ameninţând locuri de muncă şi subminând investiţiile internaţionale”, denună el într-un mesaj pe reţele de socializare în care postează imagini video de după atacuri.

Kievul a anunţat, la rândul său, că a lovit rafinăria Ilski, în regiunea Krasnodar, în sudul Rusiei.

Vineri, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la Sankt Petersburg că Moscova nu se pregăteşte de un război cu Europa, în pofida unor avertismente ale unor oficiali europeni, în urma unei multiplicări a unor atacuri hibride ruseşti.

„Nu ne pregătim de absolut nicio ostilitate cu Europa”, a dat asigurări Putin. „Nu există niciun motiv veritabil de escaladare a situaţiei cu Europa, indiferent ce-ar spune cineva, inclusiv în ţările baltice”.

Estonia, Letonia şi Lituania, care se află pe flancul de est al NATO, sunt extrem de vulnerabile la ameninţări de securitate care decurg din invazia rusă a Ucrainei în 2022. În ultimele luni, cele trei ţări baltice au înregistrat o creştere rapidă a incursiunilor unor drone şi incidente cu drone, care reaprind îngrijorări cu privire la securitatea spaţiului aerian şi determină Bruxellesul să-şi intensifice eforturile în vederea coordonării răspunsului european.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top