Are propriile caracteristici. Dar există și atribute comune. Oricum ar demara, dictatura este puternic personalistă și se bazează pe concentrarea puterii în mâinile unui personaj „tare”. Strongman. Lenin și Musssolini sunt dictatori, dar relația dintre fiecare și partidul revoluționar pe care îl conduce este diferită. Fascismul conține ab initio cultul personalității. Bolșevismul își camuflează statutul de religie politică mimând o iluzorie „democrație internă de partid”.
Dictaturile moderne sunt teoretic hiperdemocratice. Se constituie prin revoluții „de jos” ori prin lovituri de stat cu susținere de masă. Impunerea dictaturii are nevoie de susținerea unor facțiuni din instituțiile represive. Ori măcar de pasivitatea acestora. Citesc comentariile la textele mele și notez anxietatea provocată de riscul unei eroziuni fulgerătoare a democrației. Mă feresc să fac predicții. Încerc să nu fiu panicat, dar îngrijorarea este legitimă.
Omul care pretinde că știe de o sută de ori mai precis care e situația reală pare complet depășit de evenimente. Acționează haotic și perorează incoerent. Lasă impresia că știe de o suta de ori mai puțin. Nu contest că există reziliență democratică, dar am citit și chiar scris destul despre ispitele totalitare.
