Misterul zidurilor prăbușite: Lecția pe care Ierihonul o predă lumii de astăzi. Autor: dr. Diana Ețco
II. Organizarea urbană, sistemul defensiv și structura politico-religioasă
În perioada Epocii Bronzului Mijlociu și Târzii (aproximativ 1700–1550înainte de Hristos), Ierihonul a reprezentat un centru urban de o importanțăstrategică majoră în spațiul Orientului Apropiat Antic. Situl propriu-zis (Tell es-Sultan) ocupa o suprafață restrânsă, dar dens populată, de aproximativ30.000–40.000 de metri pătrați, poziția sa geografică permițând controlul eficiental rutelor comerciale trans-regionale care legau Transiordania de nucleul central alCanaanului.
Sistemul defensiv al așezării se remarca printr-o complexitate remarcabilă, fiind structurat pe două linii de fortificații concentrice. Incinta exterioară, cu o grosime de aproximativ 2 metri și o înălțime estimată la până la 10 metri, era edificată din cărămidă crudă pe un fundament masiv de piatră (glacis). Zidul interior, cu un rol structural și defensiv secundar, atingea o grosime de 3,5 metri și era ranforsat cu turnuri cu planimetrie rectangulară. Spațiul cuprins între cele două linii defensive includea elemente de infrastructură militară și civilă: un șanț de apărare adiacent, o cale tactică destinată deplasării trupelor, precum și structuri cu destinație rezidențială sau de depozitare.
Din punct de vedere al tehnicii constructive, ansamblul fortificat prezenta analogii structurale evidente cu arhitectura militară a Imperiului Hitit și cu fortărețele egiptene din Levant. Configurația internă a orașului reflecta o stratificare socială avansată. Zona monumentală includea reședința oficială a autorității locale (palatul
guvernatorului), caracterizată prin structuri masive din piatră și elemente de monumentalitate specifice arhitecturii palatiale canaanite.
Documentarea arheologică a evidențiat, de asemenea, existența unor cartiere meșteșugărești specializate, a unor complexe sacre și a unei rețele de aducțiune a apei alimentate direct de izvorul Ain es-Sultan. Descoperirea unor mari capacități de stocare, ce conțineau depozite substanțiale de cereale carbonizate, constituie un indicator material al pregătirii logistice pentru asedii prelungite sau al unei stări latente de insecuritate militară.
Din punct de vedere politic, Ierihonul funcționa ca un oraș-stat autonom, model socio-politic hegemonic în Canaanul acelei epoci. Monarhul (melek) exercita autoritatea executivă asupra cetății și a hinterlandului agricol, legitimitatea sa fiind susținută de o aristocrație militară și de corpul sacerdotal asociat templelor. Regimul politic poate fi definit drept o monarhie teocratică, în cadrul căreia autoritatea laică și cea spirituală interacționau sinergic. Divinitatea tutelară a cetății, cel mai probabil Baal sau o altă ipostază a panteonului canaanit, era conceptualizată ca proprietar de drept al teritoriului, în timp ce suveranul pământean acționa exclusiv ca mandatar și garant al ordinii cosmice la nivelul comunității.
(va urma)
