Voi explica mecanismul selecţiei de rudenie pe exemplul unei situaţii imaginare, care poate fi cât se poate de reală. Să ne închipuim că un individ X are doi copii proprii, însă a convins-o pe sora sa, care a rămas gravidă în mod accidental, să facă avort. Un alt individ, Y, nu poate avea copii proprii, însă, cu riscul vieții sale, i-a salvat de la înec pe cei trei copii ai fratelui său. Ce avem în rezultat? Individul X are doi copii ai săi, fiecare dintre care poartă ½ din genele lui; însumat, echivalentul lui de adaptabilitate evolutivă este 1. Individul Y nu are copii şi, aparent, echivalentul lui de adaptabilitate evolutivă este 0. Însă, dacă facem unele calcule suplimentare, descoperim că situaţia e mai complexă.
Similaritatea genetică a lui X cu sora sa e de ½, iar cu copilul acesteia ar fi fost de ¼. Însă pentru că el şi-a convins sora să avorteze, acel copil este pierdut şi totalul adaptabilităţii evolutive a lui X e următorul: ½ + ½ – ¼ = ¾. În schimb, individul Y, deşi nu are propriii săi copii, i-a salvat pe cei trei copii ai fratelui său, cu fiecare copil el fiind înrudit în proporţie de ¼; în sumă, adaptabilitatea lui evolutivă e tot de ¾, ca şi în cazul individului X.
Deci, dacă e să apreciem pur statistic gradul de promovare a genelor înrudite, vedem că ambele strategii de adaptare evolutivă sunt eficiente; chiar şi în cazul când un individ nu are propriii săi copii, el îşi poate promova genele în cadrul populaţiei datorită investirii în succesul reproductiv al fraţilor, surorilor şi nepoţilor. Mai mult chiar, lucru pe care îl remarc o dată în plus, anume această strategie, de altruism de rudenie, de promovare a genelor înrudite, a contribuit la crearea relaţiilor de cooperare şi coeziune în grupurile umane şi este prezentă ca fenomen comportamental şi în societăţile contemporane . Implicit, acest mecanism de investiție genetică de grup a generat complexul psihomental al etnocentrismului.
În România, cartea o găsiți aici:
În Republica Moldova, aici:
