Pedalarea pe fibra naționalistă este o tehnică de recuperare și înregimentare. Dar și o contrapondere la atracția occidentală așa cum este ea simbolizată de “Europa Libera”. O istorie onestă a „suprastructurilor” comuniste nu poate ignora fenomenul barbisto-vadimist. Acolo e originea seculegionarismului de azi.
La început a fost „Luceafărul” barbist. Acolo a demarat campania împotriva „Europei Libere”. Conu’ Jenică îl executa pe J. Popper. Urmau la rând alți redactori. Se uită adeseori că atacurile furibunde împotriva sincronismului lovinescian au apărut încă de la sfârșitul anilor 60 sub semnătura lui E. Barbu și a ciracilor săi.
Erau „înfierate” cosmopolitismul, modernismul, avangarda, „absurdismul”, „străinismul”. Vechiul tezism „realist socialist” era înlocuit prin noul tezism al „specificului național”. Plecau staliniștii d’antart, unii dintre ei penitenți, precum Paul Cornea, N. Tertulian, Savin Bratu și M. Petroveanu, soseau bădia Lăncrănjan și tovarășii Gheorghe Achiței, Pompiliu Marcea și Gheorghe Stroia.
„Români, cumpărați de la români!” În “Luceafărul” poeme de N. Crevedia”. “În urma-mi o mare umbră verde”, Ion Gheorghe, Dan Zamfirescu, Nicolae Dan Fruntelată, Silvestri Târnăcop, Paul Anghel și Ilie Purcaru exultau în extaz. Au învins în lupta cu “alogenii”.
Mai suntem unii care am luptat împotriva extremismului vadimist. Nu am uitat cum individul spumega de ură împotriva “veneticilor”, a “pripășiților cu tartane”, a “hunilor sălbatici” și alte asemenea imundiții. Astfel și-a făcut drum în anii ceaușiști. Aparent, era o scrânteală. Nu o făcea însă de capul lui. Îl sprijinea echipa barbistă, păuneștii, unghenii, mutascii, artursilvestrii, nicolaedragoșii, lăncrănjanii, paulanghelii, pompiliumarcii, dinusărarii, danzamfireștii și alți dodubălani.
Activiști, jurnaliști, profesori universitari, directori de reviste, teatre, edituri. La Secție, aveau sprijinul lui Eugen Florescu și, mai sus, al lui Popescu poreclit Dumnezeu. Pentru mine este clar că aceasta este ereditatea noului obscurantism xenofob.
Din el provine Guru. Via tovarășul academician Mircea Malița. Sigur, sunt și teme legionare, dar fundamental îmi pare mai degrabă filonul național stalinist. Varianta româneasca a ceea ce Robert C. Tucker a numit bolșevismul de extrema dreaptă. Este deci firesc ca neo-protocroniștii să fie solidari cu imperialismul neostalinist și neofascist reprezentat de satrapul kaghebist. Nu folosesc invective. A descrie un curent politic drept huliganism rasist este un diagnostic conceptual. Aceasta este perversa alchimie care asigura perpetuarea fantasmelor salvării.
Am regăsit un pasaj cât se poate de revelator din răposatul „tribun”: “Sămînţa trădării pare mai viguroasă ca oricînd. În confruntarea directă cu nelegiuiţii, creştinii pierd. La fel a pierdut Christos. Te-or întrece nătărăii/ Chiar de-i fi cu stea în frunte – scria Eminescu. Nătărăii sînt la Putere, în România, de mai bine de 70 de ani. Garnitură după garnitură. Au ieşit din scenă Leonte Răutu, Leon Tismineţchi, Walter Roman, Dionisie Patapievici, Paul Cornea, Ghizela Vass – dar le-au luat locul odraslele, sau nepoţii: Andrei Oişteanu, Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, H.R. Patapievici, Andrei Cornea, Bogdan Olteanu. Evreii sînt mereu la Putere în ţara asta amărîtă. Ei poartă pe frunte stigmatul lui Iuda. Dar nu se ascund, dimpotrivă, se mîndresc cu asta. Dangaua cu pricina e paşaportul lor spre mărire şi avere. E semnul de recunoaştere.”
