Migranții din Orientul Apropiat au constituit a doua mare ramură care a contribuit la formarea profilului antropologic al populației de pe continentul european. Aceștia erau agricultori veniți în principal din Anatolia (și parțial din Levant sau Iran), iar fluxul lor a fost de maximă intensitate acum 8 000–7 000 de ani, migrația spre Europa înregistrînd nu mai puțin de două valuri mari.
Acele populații de agricultori din Orientul Apropiat fuseseră ele însele foarte diferite și genetic deosebite unele de altele (în măsura în care sunt astăzi deosebiți europenii de est-asiatici), provenind din diverse grupuri de vînători-culegători de-ai locului; după trecerea la modul agricol de viață și, simțind o presiune demografică tot mai mare, acele populații orientale s-au răspîndit din locul lor de origine în formă de evantai, în diferite direcții, contribuind decisiv la profilul genetic al europenilor, dar au alimentat și fondul genetic al unor populații din Est [Broushaki et al., 2016; Kılınç et al., 2016; Lazaridis et al., 2014, 2016; Lipson et al., 2017; Feldman et al., 2019].
Atunci cînd agricultorii din Anatolia au migrat în Europa și s-au întîlnit cu vînătorii-culegători băștinași, primele contacte trebuie să fi stîrnit uluire; ei se deosebeau mult unii de alții, prin fenotip (băștinașii erau mai robuști și mai întunecați la piele), prin obiceiuri, prin inovații culturale și prin limbaj.
Relația dintre cele două grupuri umane atît de diferite fusese complexă și varia de la o regiune la alta: au existat și ciocniri violente, și supunerea triburilor băștinașe, inferioare tehnologic, dar și o conviețuire impusă de circumstanțe. Această conviețuire a rezultat în mariaje și metisări, care au dus la schimbarea substanțială a tabloului identitar pe continent (implicit, s-au schimbat dieta și fenotipul populațiilor europene din acea perioadă, care anterior aveau o pigmentație mai întunecată, moștenită de la strămoșii paleolitici veniți din Africa).
Pentru a ne forma o impresie vizuală despre cum arătau agricultorii neolitici, ne va fi utilă imaginea vestitului Om din Ghețar, numit și Ötzi; mumia acestuia a fost descoperită în Alpii Ötztal (regiunea Tirolului), în anul 1991, și de atunci a fost supusă unor numeroase investigații. La ziua de azi se cunoaște că acel bărbat viețuise în perioada anilor 3300 î.e.n. și a murit din cauza unei răni provocate de o săgeată, la vîrsta de 45 de ani; el era scund (160 cm) și cîntărea doar 50 de kg; Ötzi avea culoarea pielii mai deschisă decît la vînătorii-culegători mezolitici, însă mai întunecată decît la europenii moderni.
Este interesant că genomul lui Ötzi este foarte asemănător cu genomul populației contemporane de pe Insula Sardinia (și vom vedea în paginile de mai jos că locuitorii de azi ai Sardiniei păstrează cel mai bine moștenirea genetică a vechilor anatolieni) [Wang et al., 2023].
În imagine: Omul din Ghețar, numit și Ötzi, descoperit în Alpii Ötztal; el a trăit la sfîrșitul mileniului IV î.e.n. și provine din agricultorii neolitici veniți din Anatolia
(va urma)
