
Tribul de papuași eipo a fost descoperit destul de târziu de europeni. Cu atât mai mare era curiozitatea față de mentalitatea acestor aborigeni „puri”; gesturile, atitudinea și comportamentele lor reprezentau o fereastră către psihologia arhaică a oamenilor. Revelațiile surprinzătoare n-au întârziat să apară: potrivit unei relatări aproape anecdotice, atunci când cercetătorii le-au propus unor bărbaţi din trib să facă pentru prima dată un zbor cu avionul, indigenii au cerut ca avionul să aibă uşile deschise în zbor. Când li s-a acceptat această condiţie stranie, cei câţiva bărbaţi au luat cu ei câteva pietre mari. Întrebaţi care e rostul acestora, indigenii au mărturisit spre stupefacţia etnologilor că, dacă în timpul călătoriei vor zbura deasupra teritoriului populat de vecinii lor – cu care se aflau dintotdeauna în rivalitate –, ei vor arunca pietrele în aceștia din susul cerului(!). Iată natura umană în puritatea ei – xenofobă și răzbunătoare.
Cel mai înalt grad de agresivitate oamenii îl manifestă, într-adevăr, faţă de indivizii străini, din alte grupuri, triburi sau populaţii, față de cei cu alte trăsături de fenotip, cu alte tradiții și alt limbaj. Această agresivitate xenofobă stă la originea conflictelor identitare, a războaielor și a genocidelor, de care abundă istoria omenirii. Specia Homo sapiens nu este excepțională în acest sens; noi am moștenit caracterul xenofob pe linie evolutivă, de la predecesorii noștri din lumea animală, la care competiția și confruntările intergrupale au fost mereu în firea lucrurilor. Sociobiologul Edward O. Wilson a făcut următoarea constatare: „Cel mai puternic declanşator al unui răspuns agresiv la animale îl reprezintă vederea unui străin, în special a unui intrus teritorial. Acest principiu xenofob a fost pus în evidenţă practic la orice grup de animale ce manifestă forme superioare de organizare socială” [Wilson, 1975/2003, p. 202]. Și alți autori au remarcat prezența xenofobiei de-a lungul tuturor claselor și încrengăturilor de animale: de la insectele sociale până la carnivore şi primate, rata agresiunii xenofobe depăşeşte toate celelalte forme de manifestare agresivă întâlnită în viața animalelor [Dennen, 1987, 1999].
Fiind moştenite pe linie evolutivă și amplificate de factorii culturali, respectivele modele comportamentale au predeterminat, la strămoșii noștri hominini, apoi la sapienși, caracterul relaţiilor de grup; lupta împotriva străinilor şi a diverșilor duşmani a devenit o chintesenţă a vieţii tribale. De exemplu, acum 45 000 de ani, neandertalienii nu doar rivalizau cu grupurile învecinate, ci vânau selectiv, omorau și consumau ca hrană carnea indivizilor mai vulnerabili din grupul străin, în special ei canibalizau femei și copii. Xenofobia și rivalitatea inergrupală puteau fi atât de intense, încât conduceau la un comportament prădător [Cosnefroy et al., 2025]. Într-un articol despre evoluţia xenofobiei la specia umană, Edward O. Wilson avea să declare: „Natura noastră sângeroasă – acest lucru poate fi astăzi probat în contextul biologiei moderne – este înrădăcinată în noi, deoarece competiţia grup versus grup a fost principala forţă a selecţiei care ne-a făcut ceea ce suntem. (…) Fiecare grup ştia cu certitudine că dacă nu era înarmat şi pregătit, însăşi existenţa sa era în pericol. De-a lungul istoriei, ascensiunea unei bune părţi a tehnologiei a avut ca scop central sporirea defensivei. Astăzi, în calendarele naţiunilor sunt marcate drept zile de sărbătoare victoriile repurtate în războaie”.
Așadar, după toate evidenţele, xenofobia are, ca și altruismul parohial, o natură instinctuală. Din cauza rolului său adaptiv de protejare a grupului format din rude, aversiunea faţă de străini a fost codificată genetic, deoarece pericolul din partea străinilor era prea mare pentru a fi lăsat la discreţia ontogenezei, a experienţei dobândite pe durata vieții indivizilor. În condiţii de concurenţă intergrupală au supravieţuit cu precădere indivizii vigilenţi şi suspicioşi faţă de străini. Drept urmare, aceştia au lăsat mai mulţi urmaşi, ceea ce a favorizat răspândirea genelor responsabile pentru predispoziţia spre xenofobie. Deci, ca şi altruismul de rudenie, xenofobia are temelie genetică, iar la originea conflictelor etnice stau mecanisme psihologice evolutive și răspunsuri adaptive arhaice, din tribalitatea noastră [Flohr, 1987; Peck, 1990; Shaw, Wong, 1989, apud Dennen van der, 1999; Goetze, James, 2004, p. 148].
(va urma)
În România, cartea o găsiți aici:
În Republica Moldova, aici:






