Discuțiile, care încep în această lună, vor stabili obiective de capabilități pentru 2029, impunând fiecăreia dintre cele 32 de țări membre ale NATO să furnizeze forțe și echipamente specifice. Termenul limită ridică miza: oficialii europeni au avertizat că Rusia ar putea fi pregătită să atace o țară NATO până atunci.
În același timp, administrația Trump analizează o reducere drastică a forțelor americane din Europa, ceea ce ar putea lăsa alianța cu un deficit de trupe și capacități critice, cu mai puține resurse, cum ar fi avioane de realimentare, rachete cu rază lungă de acțiune și resurse de informații, supraveghere și recunoaștere.
Negocierile vor testa cât este dispusă fiecare țară să cheltuiască, cât se poate descurca Europa fără SUA și dacă planurile militare ale NATO ar trebui să utilizeze mai mult tehnologii precum robotica și inteligența artificială.
„Va fi greu”, a declarat un diplomat NATO de rang înalt, căruia, la fel ca alții, i s-a acordat anonimatul pentru a vorbi liber despre această problemă sensibilă. „Împărțirea sarcinilor, SUA, cum să combine nivelul de ambiție cu prioritățile politice… este o problemă enormă.”
Aliații NATO vor începe să discute mandatul general pentru noile ținte, cunoscut sub numele de Orientări politice, în următoarele zile. Acesta este primul pas dintr-un efort în cinci părți numit Procesul de planificare a apărării al NATO.
„Ambiția este ca acesta să fie un ciclu de transformare și nu unul gata făcut”, a declarat amiralul francez Pierre Vandier, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate pentru Transformare al NATO și șeful responsabililor de război ai Alianței.
POLITICO a discutat cu 15 oficiali și diplomați NATO, actuali și foști, pentru a-și face o idee despre cele cinci dezbateri cheie care ar putea defini negocierile.
1. Decizia privind ambiția
Cea mai importantă problemă va fi să se decidă exact câte trupe și capabilități militare doresc aliații să ofere, ceea ce se numește nivel de ambiție. Din punct de vedere istoric, aliații NATO au convenit că, pe lângă forțele necesare pentru operațiuni majore, ar trebui să aibă 18 brigăzi de rezervă, fiecare unitate de aproximativ 5.000 de soldați, pentru a îndeplini misiuni mai mici de gestionare a crizelor în afara teritoriului Alianței, cum ar fi Afganistanul sau Kosovo. Însă presiunea SUA de a transfera o mai mare responsabilitate în materie de securitate aliaților europeni, denumită NATO 3.0, ar putea pune presiune pe aliați să reducă sau chiar să elimine cerințele pentru orice operațiuni mai mici.
Discuțiile vor acoperi, de asemenea, posibilitatea accelerării procesului în sine în viitor, ca răspuns la ritmul frenetic al inovației pe câmpul de luptă, de la inteligența artificială la roboții terestre. Aliații vor aborda, de asemenea, probabil modalitățile de furnizare a sprijinului militar convențional, cum ar fi trupe terestre sau aeronave, țărilor dotate cu arme nucleare, precum Regatul Unit și SUA. „Capacitățile de sprijin convențional fac parte în mod absolut din procesul NDPP”, a declarat Nassima Barrows, directoarea pentru politică nucleară a NATO, „așadar, acesta este unul dintre mesajele importante pe care le subliniem ca parte a următoarelor negocieri”.
2. Umplerea golului american
Deasupra discuțiilor se profilează viitoarea analiză a forțelor americane din Europa, pe care Pentagonul o va face. La începutul acestui an, Washingtonul a retras deja resurse precum bombardiere strategice, avioane de vânătoare, drone, submarine și nave de război din rezerva de forțe la care se poate baza NATO. Revizuirea va avea loc în decembrie, la jumătatea negocierilor NATO, ceea ce stârnește îngrijorări că ar putea întârzia negocierile. Există îngrijorări că SUA ar putea retrage activele de care Europa are nevoie, cum ar fi aeronavele de transport greu.
Eforturile Washingtonului de a-și reduce prezența militară în Europa vor declanșa o luptă între aliați pentru înlocuirea capabilităților sale. Aceasta va deschide discuții despre cum să se împartă echitabil povara, ceea ce va fi probabil foarte dificil, deoarece bugetele naționale sunt din ce în ce mai restrânse.
„Nu cu mult timp în urmă, întregul proces NATO consta în… când faci calculele necesare NATO, iar apoi, când îți dai seama că nu ai totul, SUA completează golurile”, a declarat Camille Grand, șefa lobby-ului de apărare ASD și fost oficial de rang înalt NATO. „Nu mai este cazul.”
O modalitate de a aborda această problemă este trecerea de la cerințe specifice privind armele la atribuirea de obiective țărilor, cum ar fi eliminarea forțelor acestora a avanposturilor de comandă rusești. Acest lucru ar putea crea mai multă flexibilitate pentru aliații europeni care nu au acces la arme americane, cum ar fi rachetele de croazieră Tomahawk.
„Nu trebuie să avem mii de avioane Tomahawk, dar putem avea mii de alternative mai ieftine și cu costuri reduse”, a declarat Fabrice Pothier, fost director de planificare politică NATO, care este acum CEO al firmei de consultanță Rasmussen Global.
3. Diviziuni regionale
Concentrarea asupra Rusiei va cauza probabil fricțiuni cu aliații îngrijorați de alte amenințări. Pe hârtie, NATO adoptă o abordare de ”360 de grade” a securității. În practică, atenția Alianței s-a mutat spre est de la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022 și spre nord în ultimul an, odată cu înființarea unei misiuni arctice (în mare parte ca răspuns la presiunile exercitate de Donald Trump cu privire la Groenlanda).
Unii aliați ar dori să se acorde mai multă atenție flancurilor sudice și sud-estice ale Alianței. Printre probleme se numără prezența mercenarilor ruși în Libia, potențialul de migrație înarmată și creșterea activității submarinelor, alături de atacuri cu drone asupra navelor din Marea Neagră.
„Există prea mult nord”, a spus un al doilea diplomat NATO. „Ar trebui să ne reorganizăm.”
4. Mai multe drone sau mai multe tancuri
Războiul cu drone care domină fronturile din Ucraina va forța probabil o dezbatere privind echilibrul dintre adăugarea de capabilități fără pilot și continuarea dezvoltării de echipamente militare convenționale, cum ar fi tancurile și artileria.
Majoritatea aliaților fac planuri de a crește utilizarea sistemelor fără pilot.
Regatul Unit a anunțat anul acesta o ”flotă hibridă” care se bazează pe nave autonome, precum vehiculele subacvatice fără echipaj de tip 93. Franța a alocat aproximativ 8,4 miliarde de euro pentru drone și muniții de rezervă, în timp ce Germania își înființează primul regiment dedicat de drone anul viitor.
Dificultățile Europei în recrutarea soldaților contribuie și ele la dezbatere, a spus Grand. „Un lucru care îi împinge pe toți în direcția unor sisteme mai puțin pilotate este faptul că avem societăți îmbătrânite, avem o problemă cu forța de muncă.”
De asemenea, țările trebuie să găsească o modalitate de a se adapta dezvoltărilor tehnologice ale Rusiei fără a afecta bugetele naționale de apărare.
Vandier a declarat că Rusia produce 9 milioane de drone pe an, o cifră care necesită un „efort destul de radical” din partea Alianței. El a sugerat că o soluție ar putea fi un model de tip abonament pentru actualizări de hardware, pentru a împiedica învechirea sistemelor de armament.
5. Învățând din Ucraina
Majoritatea aliaților NATO sunt de acord că Ucraina contribuie la securitatea lor datorită armatei sale numeroase și călite în luptă și dezvoltărilor tehnologice rapide în domeniul dronelor aeriene, maritime și terestre, al apărării aeriene, al rachetelor și al sistemului său avansat de gestionare a câmpului de luptă Delta. Aceasta situație a determinat unele țări să solicite o cooperare militară și industrială mai strânsă, în timp ce altele îndeamnă la prudență, deoarece războiul din Ucraina este diferit de doctrina NATO, care prevede război cu manevră rapidă, superioritate aeriană și lovituri de precizie la distanță.
„Există lecții extraordinare din conflict pe care trebuie să le extragem”, a declarat comandantul suprem al forțelor NATO, generalul american Alexus Grynkewich la începutul acestei luni. ”Dar nu vrem să purtăm un astfel de război”.
