Din capul locului, adică din ianuarie 1990, succesorii lui Ceașcă au privit pieziș, suspicios și adversarial spre Vest în general, spre Statele Unite în special. Viziunea lor era moștenita de la Ceaușescu. În ultimul deceniu al dictaturii, obsesia antiamericana crescuse exponențial. America era izvorul tuturor relelor. În ultimul an al regimului comunist, acest antiamericanism visceral a devenit și mai agresiv.
În februarie 1990, secretarul de stat a SUA, James Baker, a vizitat Bucureștiul și a transmis un mesaj limpede: România trebuie să se democratizeze. A explicat clar și apăsat criteriile de verificare a calității democrației. S-a produs exact contrariul. Echipa Iliescu umbla după modele în Est, în Rusia, în Asia, nu în Vest. Democrației pluraliste îi era contrapusă “democrația originală”.
De 35 de ani, partidul condus azi de Grindeanu mimează democrația practicând cleptocrația. De 36 de ani, neagă prin tot ceea ce face principiile constituționalismului veritabil, în primul rând separarea puterilor. Dar, în pofida acestei persistente poziții iliberale, criptoautoritare, România nu s-a rătăcit. Noua impostură pesedista, un proamericanism specios și suspect, este una a disperării. Sunt vetuști, veroși și veștezi. Plătesc oricât, direct și indirect, doar să se poată gudura lângă scrântitul oranj. Nu-i va salva nici Sfântul Pafnutie, nici Donald Trump. Nici măcar firmele de lobby plătite spre a înlesni conexiunile magaiote.
