Nu va fi deloc exagerat dacă vom utiliza termenul „instinct” în definirea relațiilor intergrupale ostile, a etnocentrismului și a xenofobiei, având în vedere originea evolutivă și adaptivă a acestor comportamente. Una dintre cele mai reușite formulări în acest sens este ipoteza instinctului tribal (the tribal instinct hypothesis), propusă de un grup de cercetători de psihologie evoluționistă. Autorii ipotezei, dintre care un nume de referință este al cercetătorului olandez Mark van Vugt, au încercat să ofere o explicație caracterului imuabil al manifestărilor de ostilitate proprii relațiilor dintre diferite grupuri umane; ei au ajuns la concluzia că psihologia relațiilor intergrupale este predeterminată genetic și a apărut ca o adaptare pentru traiul în grupuri, sub presiunea unui mediu ancestral aspru, marcat de cooperare intragrupală și de competiție intergrupală [Van Vugt, Park, 2009]. Rasismul, etnocentrismul și xenofobia sunt, așadar, o expresie de natură instinctivă, sunt reminiscențe ale vieții tribale arhaice, când străinii reprezentau un pericol real, iar stereotipurile de recunoaștere identitară aveau o mare utilitate în lupta pentru existență.
Totodată, așa cum susține o ipoteză complementară, cea a masculului războinic (male warrior hypothesis), anume bărbații sunt angajați în conflictele intergrupale, lor revenindu-le rolul protejării grupului natal de invazie, precum și misiunea de a cultiva tribalismul și animozitatea față de străini [McDonald et al., 2012]. Alte studii confirmă indirect aceste ipoteze; de exemplu, s-a constatat că la bărbații adulți și la adolescenți nivelul de testosteron nu crește semnificativ atunci când ei intră în competiție cu amici sau cu alți membri ai comunității natale, în schimb testosteronul este secretat abundent atunci când bărbații sunt implicați în competiție cu indivizi străini [Flinn et al., 2012]. Există într-adevăr numeroase argumente care ne permit să admitem că oamenii posedă un instinct tribal, care determină caracterul agonistic al relațiilor intergrupale (inclusiv în timpurile noastre) și acest instinct se manifestă cu precădere în cazul bărbaților.
Doi etologi ruși au elaborat o clasificare desfășurată a instinctelor umane, printre care un loc aparte îl dețin așa-numitele instincte sociale, în particular instinctul consolidării de rudenie (инстинкт родственной консолидации) și instinctul izolării alogene (инстинкт неродственной изоляции) [Протопопов, Вязовский, 2012]. Potrivit autorilor, instinctul consolidării de rudenie duce la formarea grupurilor compacte – a familiilor, clanurilor, triburilor – și are rolul să asigure protecția și perpetuarea genofondului grupului, în corespundere cu teoria selecţiei de rudenie, care stipulează că indivizii sunt preprogramați genetic să favorizeze supraviețuirea altor indivizi cu un genotip asemănător. Cel de-al doilea instinct, al izolării alogene, este reversul primului, deoarece se raportează la cei străini grupului originar; sensul acțiunii acestui instinct este evitarea străinilor și excluderea lor din cadrul reproductiv și din nișa ecologică a grupului natal. Autorii atrag atenția că reacțiile de xenofobie, care sunt un derivat al instinctului izolării alogene, se manifestă deseori în mod special la adresa indivizilor și a grupurilor care pot fi competitive în aceeași nișă ecologică. Or, asta explică de ce până și grupurile înrudite se confruntă între ele și tind să se delimiteze teritorial și cultural. Cât privește selecția de rudenie, menționată de mai multe ori pe întinsul cărții, familiarizarea cu acest concept evoluționist de mare importanță o vom face în capitolul imediat următor.
În România, cartea o găsiți aici:
În Republica Moldova, aici:
