În China polietnică, cele mai multe minorități etnice practică doar căsătoriile în cadrul propriului grup, iar oricine încalcă regula va fi aspru pedepsit de dreptul cutumiar, consecințele putînd fi destul de dramatice. Autorii unui studiu au făcut trimitere la un proverb al poporului yi din Liangshan, în care e reflectată – printr-o analogie – rigiditatea sistemului de căsătorie: „Vitele nu vor intra în cercul bivolului, în timp ce bivolul nu va fi păstorit împreună cu vitele”. La unele grupuri, pentru a fi evitate căsătoriile consangvine (între rude), este interzis ca soții să fie din același clan sau să poarte același nume de familie [Yueming, Zhaone, 2021, p. 129-130, 140]. În alte părți însă este obligatorie căsătoria între verii încrucișați sau paraleli (după un model vechi, întîlnit și la arabi și prezentat în paginile de mai sus).
Căsătoria între verii încrucișați și paraleli a fost foarte mult timp o prioritate în rîndul poporului nu – aceea fiind în mod clar o căsătorie consangvină sau subsangvină. Autorii citați precizează că atunci cînd părinții aleg un soț pentru fiică, ei trebuie „să dea prioritate membrilor familiei în fața celor din afară și rudelor apropiate în fața celor îndepărtate” [ibid., p. 135]. Cu toate că atare căsătorii între rude comportă riscuri pentru sănătatea generațiilor următoare, practica a fost respectată vreme foarte îndelungată.
Deosebit de nuanțate s-au dovedit a fi relațiile maritale la aleutini, o populație indigenă foarte originală – înrudită genetic și cu eschimoșii, și cu popoarele mongoloide, și cu amerindienii nordici –, localizată pe Insulele Aleutine, în Alaska și în Peninsula Kamceatka. Mai întîi, la aleutini era permisă căsătoria comunală, cînd un bărbat putea avea cîteva soții, care locuiau în diferite case din aceeași comunitate; totodată, una dintre acele femei putea să aparțină în același timp fratelui mai mic al soțului său (alteori, în aceste relații maritale în grup erau implicați și verii drepți); iată de ce copiii îl numeau „tată probabil” pe fratele mai mic al tatălui lor formal. În mod echivalent, surorile unei femei căsătorite puteau pretinde să aibă relații maritale cu soțul acesteia; cu alte cuvinte, se practica intens leviratul și sororatul, adică soții comune pentru frați sau soți comuni pentru surori; de aici și prezența termenilor „înlocuitor de soție” și „înlocuitor de soț” în limbajul social al aleutinilor; precum și termenul „probabil fiu”, odată ce nu era cunoscut cu certiudine cine anume dintre frați este tatăl biologic al acelui copil.
Apoi, la aleutini era permisă căsătoria între frate și soră de la același tată, dar născuți de mame diferite, fiind însă interzisă căsătoria între frate și soră de la tați diferiți și de la aceeași mamă. Erau de asemenea practicate relațiile sexuale dintre nepoți cu mătușile lor din partea tatălui (adică cu surorile tatălui) [Файнберг, 1964, p. 155-160]. Aceste formule uluitoare de relații conjugale la aleutini ilustrează cît de endogame pot fi unele clanuri, triburi și populații, de unde și gradul înalt de omogenitate genetică și identitară care le caracterizează.
(va urma)
