
În 1984, Lisa McVey, o adolescentă din Florida, ajunsese la capătul puterilor după ani de abuzuri sexuale suferite din partea iubitului bunicii sale. Crezînd că nu mai are scăpare, își pregătise o scrisoare de adio. Însă în acea noapte, la doar 17 ani, a fost răpită de Bobby Joe Long, un temut criminal în serie.
Cu arma lipită de tîmplă, Lisa a decis să lupte pentru viață. A fost ținută captivă timp de 26 de ore, perioadă în care a fost violată și torturată. Chiar și în mijlocul groazei, ea a căutat detalii care ar putea ajuta Poliția: a identificat modelul mașinii, a numărat pașii, a atins cu amprentele cît mai multe suprafețe și a inventat povești pentru a-l umaniza pe atacator în ochii răpitorului.
După ce a fost eliberată, Lisa a fugit acasă, dar familia ei nu a crezut-o și chiar a fost acuzată că minte. Totuși, polițiștii au demarat ancheta la insistențele ei. Lisa a furnizat atît de multe detalii încît, la doar 12 zile de la răpire, Bobby Joe Long a fost arestat. Din păcate, criminalul făcuse deja alte două victime în acel interval.
Lisa a depus mărturie împotriva agresorilor săi și, după ce a ieșit din centrul pentru adolescenți, viața i s-a schimbat radical. În 2004, a devenit chiar polițistă în același Departament care l-a arestat pe Long, specializîndu-se ulterior în investigarea cazurilor de abuz sexual.
În 2019, Lisa McVey Noland a asistat la execuția lui Bobby Joe Long purtînd un tricou pe care scria „Long… Overdue” („Demult așteptat”). A declarat că și-a dorit să fie prima persoană pe care să o vadă criminalul înainte să moară.
Sursă: All That’s Interesting






