
Vrem libertate la al nostru soare, de Diana Ețco
Azi soarele din cer
E prizonier la ger,
Demonii l-au furat
S-ascundă-a lor păcat.
Mâncat de vârcolaci
Pentru corupți colaci,
Pe noi ne-au prefăcut
În fiare de temut:
Solaricul sistem
Cu râvnă nu-l mai vrem,
Sfidăm impertinent
Tot ce-i egal și drept.
Filosofii deșarte,
Doctrine-n rele sparte,
Dușmanu-i la putere
Pe-a lumilor avere.
Cât astru e-n prinsoare,
E jale pe ogoare
Bezmeticii electrici
Aprind germeni eretici.
Cu toții să strigăm în gura mare:
Vrem libertate la al nostru soare!






