Bombardamentele ucrainene cu drone în Rusia au lăsat în urmă un mort şi cel puţin 13 răniţi

Un civil a fost ucis şi un altul rănit în regiunea rusă Belgorod, după ce o dronă ucraineană a lovit un camion în timpul nopţii, a declarat comandamentul operaţional regional, relatează Reuters.

De asemenea, opt persoane, printre care şi un copil, au fost rănite vineri dimineaţă într-un atac ucrainean cu drone asupra regiunii Ulianovsk din Rusia, a anunţat guvernatorul Aleksei Russkih. Russkih a declarat pe Telegram că infrastructura industrială şi civilă din regiune a fost avariată în urma atacului.

Guvernatorul regiunii Voronej, Aleksandr Gusev, a declarat că forţele de apărare aeriană au distrus 88 de drone în timpul nopţii deasupra capitalei regionale şi a cel puţin şase districte. Patru persoane au fost rănite în Voronej, iar clădiri rezidenţiale, vehicule şi instalaţii industriale au fost avariate, a informat guvernatorul.

Guvernatorul regiunii Perm, Dmitri Mahonin, a declarat, pe Telegram, că unităţile de apărare aeriană şi grupurile mobile de pompieri respingeau un atac „masiv” cu drone asupra regiunii. El a spus că o instalaţie industrială a fost ţinta atacului, dar că nu există rapoarte preliminare privind existenţa unor victime. Serviciile de urgenţă intervin la faţa locului.

Reuters menţionează că nu a putut verifica în mod independent aceste informaţii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top