Cu ipocrizie provocatoare, rușii amenință că sunt pregătiți să răspundă simetric la utilizarea unor arme nucleare împotriva lor

Preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), Leonid Sluţki, a avertizat, într-un comentariu pentru jurnalistul american Tucker Carlson, că în cazul în care Occidentul va decide să furnizeze Ucrainei componente ale armelor nucleare tactice pentru a fi utilizate împotriva Rusiei, răspunsul simetric al Moscovei nu va întîrzia să apară, relatează TASS.

Leonid Sluţki, un apropiat al Kremlinului, este liderul Partidului Liberal-Democrat din Rusia (LDPR), formaţiune ultranaţionalistă care susţine politica lui Vladimir Putin şi războiul din Ucraina.

Rusia nu recurge la utilizarea armelor nucleare ca mijloc de intimidare, deoarece se bazează întotdeauna pe principiul minimizării pierderilor în rîndul populaţiei civile, a dat asigurări Sluţki. „Am fi putut să le folosim de mult timp şi să obţinem victoria, dar ne bazăm întotdeauna pe bunul-simţ şi pe principiul minimizării pierderilor în rîndul populaţiei civile”, a declarat deputatul. „Ne este străină o astfel de logică, care implică utilizarea unor astfel de arme ca mijloc de intimidare, aşa cum s-a întîmplat la Hiroshima şi Nagasaki, dacă ne amintim de cel de-Al Doilea Război Mondial”, a adăugat el. „Nu vom folosi astfel de arme; cel puţin eu sunt absolut convins de acest lucru”, a insistat Sluţki.

Totuşi, şeful Comisiei de politică externă a ţinut să sublinieze că, în cazul în care Occidentul va decide să îi furnizeze lui Volodimir Zelenski „componente ale armelor nucleare tactice pentru a fi folosite împotriva Rusiei”, răspunsul va veni imediat. „Mi-e greu să prevăd cum se vor desfăşura acţiunile regimului nazist şi ale susţinătorilor săi. Dacă vor fi folosite împotriva noastră arme nucleare tactice furnizate de susţinătorii lui Zelenski, atunci, probabil, va trebui să luăm în considerare posibilitatea unor măsuri simetrice. Dar pînă acum nu s-a întîmplat acest lucru şi sper din tot sufletul că nu se va întîmpla niciodată”, a punctat parlamentarul rus de rang înalt.

Declaraţia sa vine după ce Bloomberg relata săptămîna aceasta, citînd surse apropiate Kremlinului, că Moscova se pregăteşte pentru o escaladare a războiului în Ucraina şi că un număr tot mai mare de oficiali ruşi cred că Vladimir Putin ar putea recurge, în ultimă instanţă, la arma nucleară tactică, agenţia precizînd însă că nu există indicii că Rusia se pregăteşte efectiv pentru un asemenea atac.

Informaţiile au apărut în contextul vizitei-surpriză la Moscova a directorului CIA John Ratcliffe, alimentînd speculaţii că deplasarea acestuia ar fi putut avea drept scop descurajarea unei escaladări ruse. Alte surse media occidentale au scris că el a avertizat Moscova să nu atace state NATO.

Nici Ucraina şi nici aliaţii săi occidentali nu au anunţat vreo intenţie de a-i furniza Kievului arme nucleare. Rusia, în schimb, a ameninţat în repetate rînduri cu recurgerea la propriul arsenal nuclear de la invadarea Ucrainei, iar Vladimir Putin a extins în 2024 doctrina nucleară rusă, lărgind circumstanţele în care Moscova îşi rezervă dreptul de a folosi arma atomică.

În Februarie 2026, după ce SVR (spionajul extern rus) a susţinut fără dovezi că Marea Britanie şi Franţa ar intenţiona să transfere Ucrainei o „bombă murdară” sau chiar o armă nucleară, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) aprecia că această retorică se înscrie într-un tipar folosit de Kremlin pentru a crea condiţiile informaţionale pentru eventuale operaţiuni ruseşti sub steag fals. ISW sublinia că Moscova folosise aceeaşi naraţiune despre o presupusă „bombă murdară” ucraineană încă din 2022.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top