
Mihai Codreanu, n. 25 Iulie 1876 la Iași, d. 23 Octombrie 1957, Iași, a fost poet, dramaturg, avocat și traducător român, membru corespondent al Academiei Române. A fost considerat drept cel mai prolific sonetist român și părintele sonetului românesc.
Nervi în noapte
E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie.
Deschid albumul cu fotografii:
Cei vii sunt morţi, pe cînd cei morţi sunt vii, –
Şi toţi îmi dau o criză de fobie.
Îi văd trecînd prin viaţa mea pustie
Cu relativul vieţii lor pustii…
Şi-n pragul absolutei veşnicii,
Aştept să-mi sune ceasul lor şi mie.
Mereu ciocanul vremii cade greu
Şi-mi bate cuie la sicriu mereu,
Cu iscusinţa lui stăruitoare…
Şi-mi fură somnul spaima de pămînt…
Şi mor mereu cu clipa care moare…
Şi-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vînt…
Lui Eminescu
Te-ai înălțat vertiginos, zburînd,
Acolo unde pe-nălțimi supreme,
Să te urmeze-avîntul meu se teme
De suferința marelui tău gînd.
Cu tine nici destinul n-a fost blînd,
Nici oamenii nu te-au cruțat… și geme
În plînsul tău blazonul unei steme
Ce-ți arse sufletul, iluminînd.
Acum, tîrziu, cînd Țara te salută,
Suspin cu teiul de pe groapa-ți mută
Mustrări amare pentru neamul tău
Și-i spun, îndoliindu-mi azi sonetul,
Că-i greu să ierți cît a greșit de rău
Că și-a înmormîntat de viu poetul.






