
Într-o conferință de presă, opoziția parlamentară prorusească de la Chișinău a declarat că inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu din funcția de președintă a Țării. Motivele invocate în favoarea acestui demers, despre care ni s-a comunicat că ar conține ”50 de pagini de învinuiri”, sunt ”uzurparea puterii, subminarea statului de drept, arogarea abuzivă a unor atribuţii şi imixtiuni în sistemul Justiţiei”.
Relevant mi se pare faptul că, pentru a da ”greutate” unei astfel de inițiative, nu au susținut conferința de presă liderii celor cinci formațiuni – Blocul Alternativa, PCRM, Partidul Nostru, PSRM și Democrația Acasă –, ci ”cățelandri lor politici” – Ion Chicu, Gaik Vartanean (Blocul Alternativa), Diana Caraman (PCRM), Alexandru Berlinschi (Partidul Nostru), Pavel Voicu (PSRM) şi Valentina Meşină (Democraţia Acasă). De ce? Pentru că, în fața unui previzibil eșec, ei vor invoca ”democrația și libertatea de inițiative în propriile lor partide”, crezînd că, astfel, vor eluda critici posterioare mai dure și acuzații că răspund direct unor directive politice operaționale ale Kremlinului.
Cinismul din spatele acestei inițiative a partidelor pomenite cuprinde mai multe dimensiuni pe care liderii lor le cunosc, însă nu și marea majoritate a moldovenilor, inclusiv membrii lor simpli de partid. Criza economică europeană, ca să mă opresc doar asupra continentului nostru, a fost provocată de Rusia dictatorului criminal Vladimir Putin prin războiul de decimare a Ucrainei. Aici, în mod special, mă refer uriașele eforturi financiare ale UE de a ajuta Ucraina, care a devenit apărătorul operativ cel mai sacrificat împotriva barbarilor ruși care vor să medievalizeze întreaga Europă, după chipul și asemănare primitivă a Rusiei de dincolo de Moscova, Sankt Petersburg și alte cîteva mari orașe rusești.
Criza economică declanșată de către dictatorul exterminator în masă de la Kremlin este vizibilă, simțită în toate Statele UE, în care veniturile au scăzut considerabil, costul vieții a crescut, asistența socială este într-un permanent regres și tot așa. Știu bine ce scriu deoarece urmăresc aceste prefaceri zilnic nu doar din presă, ci și de la fața locului și prin comunicări directe cu responsabili europeni!
Cu toate acestea, UE continuă să ajute Republica Moldova să existe și să reziste ca Stat independent și suveran, iar asta în absolut toate componentele politice, economice, sociale de asistență, investiționale etc. Rusia, în schimb, așa cum a făcut-o tot timpul, ”ajută” cu finanțări masive doar partidele politice care vor să înrobească această Țară Kremlinului nazist. Vladimir Voronin ori Igor Dodon au uitat cum își băteau jos rușii de produsele moldovenești exportate la ei și pe care le distrugeau? Acum, pentru că este criză de gaze în întreaga Europă, iar moldovenii o simt și ei, vorbesc despre ”necesitatea reluării negocierilor contractuale cu Rusia”. Cum vor să aducă ei gazele în Țară – cu ajutorul dronelor rusești? Să reținem că printre semnatarii inițiativei de revocare a Maiei Sandu din funcție sunt și unii care, fiind la putere, au admis punerea pe seama cetățenilor pretinsa datorie de miliarde de dolari a regiunii transnistrene la gaz către Federația Rusă!
Moldovenii susținători ai ”cauzei ruse”, total analfabeți politic, educațional și civic, o acuză pe Maia Sandu că vrea ”să atragă Țara în război cu Rusia”. În logica lor tembelă, nu sunt capabili să înțeleagă că Maia Sandu, în comun cu UE, vrea să îndepărteze Republica Moldova de războiul declanșat de către dictatorul de la Kremlin. Printr-o astfel de poziționare, Republica Moldova se situează pe poziții defensive, nu ofensive. Partidele moldovenești prorusești, însă, vor să atragă Țara într-un război împotriva Ucrainei printr-o alianță politică și militară cu asasinul în masă de la Kremlin.
Știți ce este revoltător în acțiunile execrabile ale acestor partide moldovenești prorusești? În realitate, însă, ei nu se gîndesc la viitorul Țării și bunăstarea moldovenilor, ci sunt seduși de imensele sume de bani rusești care le intră în conturile personale! Observați cît de meschini și trădători de Țară pot fi? Lor nu le pasă că, într-o improbabilă, deocamdată, și primejdioasă ocupare a Republici Moldova, moldovenii ar deveni carne de tun pentru sceleratul criminal de la Kremlin, mulțumindu-se cu gîndul pervers că ei, fiii, fiicele și soțiile lor vor fi protejați/protejate de înrolări, violuri, jafuri și asasinate!
Partidele prorusești de opoziție arătate mai sus, o acuză pe Maia Sandu, în derularea a ”50 de pagini de învinuiri”, de ”uzurparea puterii, subminarea statului de drept, arogarea abuzivă a unor atribuții şi imixtiuni în sistemul Justiţiei”. După cum observăm, printre semnatarii inițiativei de revocare a Maiei Sandu se numără PCRM, PSRM, neuitîndu-le pe celelalte trei formațiuni politice ”altoite” cu foști membri ai acestor două partide. În consecință, aceste imputări aduse Maiei Sandu nu sunt identice cu cele care ar fi trebuit aduse guvernării PCRM, a PD controlat de către Vladimir Plahotniuc, inclusiv Președinției lui Igor Dodon? Sigur că da, numai că în aceste cazuri ar fi fost de o realitate indiscutabilă, dar în vremurile acelea astfel de inițiative nu aveau dreptul la viață. Pe vremea guvernării PCRM, circula o zicală prin mediul structurilor informative externe: ”Nici frunza nu se mișcă într-un copac fără știrea lui Voronin”. La fel și pe timpul controlului exercitat de către Plahotniuc asupra Țării! Asta în contextul acuzelor aduse Maiei Sandu!
Exploatarea politică a celor nevoiași, care resimt destul de acut criza economică declanșată de către Putin, este cea mai bună armă politică a demagogilor proruși, iar asta pentru că de partea lor pledează ignoranța maselor. Sigur că nimeni nu moare de foame, dar moldovenilor ”trebuie să li se inculce o astfel de teamă”. Pentru toate acestea, pe lîngă PCRM și PSRM, acționează, cu o relativă eficiență, demagogi carismatici, pentru naivi, ca Renato Usatăi, care întotdeauna are la el vorbele potrivite și manipulatoare și bășcălii convenabile mulțimii neinformate, pe Vasile Costiuc, un demagog de manual, care a fost instruit din timp cum să acționeze diversionist împotriva Maiei Sandu și PAS, pornind de la evocare unor frînturi de nereguli existente și pe care le amplifică isteric și tot așa.
În ciuda crizei economice, Republica Moldova este o Țară civilizată și democrată cu zeci de clase valorice deasupra Rusiei primitive a lui Putin. O europenizare deplină a Republicii Moldova deranjează teribil expansionismul brutal al Kremlinului, aceasta însemnînd că ”există riscul” ca moldovenii s-o ducă din ce în ce mai bine, dar și că vor ajunge la momente de luciditate rațională, prin care vor face comparații, inclusiv cei care acum sunt încă pro-ruși, între realitățile democratice din Țara lor cu regimul dictatorial și represiv în care trăiesc toți rușii.
Astfel, Maia Sandu este trecută pe lista neagră a Kremlinului deoarece este prima/primul șef de Stat din această Țară cu o unică vizibilitate, apreciere, sprijinire și credibilitate în întreaga UE și în tot Occidentul, în general.
Să reținem că aici nu este vorba despre inerentele, inevitabilele neajunsuri ale guvernării PAS, care sunt minore în raport cu pericolul subjugării Țării de către Rusia, cu agenții ei moldoveni din interior – partidele prorusești, Mitropolia Moldovei și agenții infiltrați prin cam toate structurile Statului. Aici este vorba despre pericolul transformării Republicii Moldova într-un front de luptă prorusesc împotriva Ucrainei, UE și a întregii lumi democratice și civilizate.
Republica Moldova trebuie să fie europeană și va fi!






