
Cu batista la nas, so to speak, îl urmăresc. Mi se pare tot mai purpuriu în obraji și mai răsuflat ca retorică. Acelea răbdări prăjite pentru a mia oară. Azi FB îmi reamintește ce-am scris exact acum doi. Nu era o profeție, ci o analiză. Un diagnostic. Trump știe că este în pierdere de teren, de viteză. de suflu. Solidaritatea cu megacoruptul Paxton în Texas îl va costa. Membri ai familiei Bush îl susțin pe Talarico. Narcoza se destramă. Iată textul din octombrie 2024:
„Campania lui Donald Trump este bazată pe venin, josnicie și ură. Apelează la furie individuală și colectivă. Neagă fundamentele spiritului public american. Dar America de azi nu este Republica de la Weimar. Este o megaputere militară și economică. Deține, în universități, institute de cercetare, laboratoare, cea mai formidabiăa capacitate de producție intelectuală din istoria umană. Este un magnet aspirațional. Nici măcar Trump nu îndrăznește să atace fățiș Constițutia. Este, încă, limita pe care se ferește să o treacă. Dar, dacă va fi ales, va recurge la subterfugii legaliste pentru a justifica noul absolutism și persecuția minorităților. Va spune că în vremuri de excepție e nevoie de măsuri excepționale. Timp de patru ani, Trump și trumpiștii au clocit actuala tentativă de revanșă. Este o strategie de acaparare a puterii și de erodare a garanțiilor legale împotriva tiraniei obscurantiste. Utilizând o retorică belicoasă împotriva exceselor stângii culturale, trumpismul propagă de fapt un radicalism reacționar, xenofob și bigot care nu are nimic de-a face cu gândirea conservatoare. Să nu ne amăgim, pericolul este cât se poate de real. Inamici din interior? Cum spuneam noi în copilărie, am citit într-o poveste, cine zice, ăla este!”






