Un „preot onorific” provenit de la „doi și-un sfert”, un șarlatan cu aere de șaman, un matematician cu nostalgii de Căpitan, cabotini, histrioni, spioni, sociologi fascistoizi, paleo și neosecuriști căzuți în streche eurasiatică, precupețe în transă, cascadori și Nicadori. Partida Rusă operează ca în șah. Își trimite la înaintare pionii. Piesele de rezistență sunt protejate și intră în acțiune cu lovituri greu de prevăzut.
Îmi cer scuze de la prietenul meu virtual Sergiu Grunberg dacă analogia e îndoielnică. Am un imens respect pentru șahiști, dar am pierdut constant.
Oricum, ceea ce sugerez aici este că ne întâlnim cu distribuția rolurilor. Diviziunea muncii. Adevărații trăgători de sfori nu sunt fanfaroni penibili de tip Tucă, Neamțu, Turcescu și Gușă. Trebuie văzute încrengăturile malițioase. Ori malițiene. Academicianul, ambasadorul, ministrul și consilierul prezidențial ceaușist Mircea Malița a fost idolul protocroniștilor care se dau drept specialiști în geopolitică, y compris Guru. Bădeștii, dungacii, pantelimonii și celelalte figuri “academice”. Nu vorbesc aici de vreun diferend epistemic cu această grupare pe care o numesc seculegionară. O, nu. Diferendul ține de cum vedem interesul național. Nu e ceva emoțional la mijloc. Ideologii Partidei Ruse consideră Orientul superior Occidentului. Unii au studiat în Vest, știu să mimeze un fel de expertiză „supramuzicală”. Dar valorile lor sunt opusul spiritului umanist occidental. Pe care îl disprețuiesc și îl detestă. Dar, mai ales, de care se tem cei cu Malița și Petlița.
