10 luni de închisoare pentru furtul unor ochelari de 109 € în Belgia

Un bărbat de origine română, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnat de tribunalul din Kortrijk, provincia Flandra de Vest, la 10 luni de închisoare cu executare, după ce a furat o pereche de ochelari de soare și a lovit un agent de pază.

Incidentul a avut loc pe 16 august 2025, într-un magazin Hans Anders din Kortrijk.

Potrivit presei belgiene, bărbatul de 35 de ani (Sorin C.) se afla în magazin împreună cu nepotul său, în vârstă de 23 de ani (Nycolas P.), ambii locuind în Izegem. În timp ce tânărul discuta cu un angajat al magazinului, unchiul său a plecat cu o pereche de ochelari de soare în valoare de 109 €, fără să plătească. Un agent de securitate a încercat să intervină, însă a primit mai multe lovituri cu pumnii în piept.

Procurorul solicitase pentru ambii bărbați câte trei luni de închisoare și o amendă de 400 €. Nepotul, singurul care s-a prezentat în fața instanței, a susținut că nu știa că unchiul său intenționa să fure și că nu a încercat să distragă atenția angajatului. Judecătorul i-a acceptat apărarea și l-a achitat.

Unchiul său nu s-a prezentat la proces și a fost condamnat în lipsă la 10 luni de închisoare cu executare. Hotărârea a fost pronunțată pe 14 octombrie 2026.

Belgia la Zi pentru Români citând sursa HLN

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top