În urmă cu doi ani, în Amsterdam, Olanda, am cunoscut un român din Ploiești care se afla în vizită la fiul său – un arhitect de succes și care, bineînțeles, muncește conștiincios pentru a-și conserva statutul. Printre altele, i-am spus ce profesii am avut și cu ce mă ocup în prezent (jurnalismul). El a fost destul de evaziv în privința specializării sale profesionale, menționîndu-mi doar statutul său de pensionar, unul care-i permite să-și viziteze, anual, fiul din Olanda și fiica din Germania. În consecință, vorbesc despre un om care a intrat de multă vreme în contact cu valorile, principiile și regulile Uniunii Europene (UE) care definesc democrația și bunăstarea spațiului comunitar.
În timpul discuțiilor purtate, am constatat că stau de vorbă cu un personaj de-a dreptul încremenit într-un trecut istoric de tristă amintire, iar asta din perspectiva experiențelor și convingerilor mele personale. Expunîndu-mi o serie de constatări de-ale sale privitoare la ”modul de viață lucrativ” din Occident, în comparație cu ”vremea sa de pe timpul comunismului ceaușist”, mi-a enumerat o serie de ”convingeri personale din experiență” din care citez: a) pe vremea comunismului, în România, mergeai la serviciu între orele 8,00 și 16,00, după care ”erai liber” și era bine; b) Sîmbăta și Duminica erai liber și nu te gîndeai la serviciu; c) în Occident, oamenii muncesc ca nebunii și ”n-au timp nici măcar de familie”; d) în Occident, ești obligat ”să respecți tot felul de lucruri anormale”, față de regulile românești tradiționale cu care ”ne-am obișnuit” ș.a.m.d.
Pe parcursul conversației, am înțeles că omul a fost, cel mai sigur, vreun activist de partid cu muncă de birou, un funcționar ministerial comunist ori cam așa ceva. În cazul acestuia, care este reprezentativ pentru o întreagă liotă de indivizi ca el, constatăm încremenirea lui mentală în devotament pentru ideologia comunistă criminală pentru că pe el, individual, l-a favorizat. Astfel de oameni sunt țintuiți în trecutul lor comunist, iar orice relevanță civilizatoare occidentală o percep ca pe o agresiune la propria lor persoană, indiferent de faptul că odraslele lor își trăiesc viața din plin, se bucură de ea și de succesele lor profesionale. Ei vor să-și aducă proprii copii în realitățile falimentare, nelibere și paupere din biografiile lor ratate odată cu eșecul dictaturii comuniste.
A fost inutil să-l mai contrazic pe acest om încremenit în propria-i biografie meschină, una clădită în captivitatea unui comunism care i-a fost favorabil doar lui personal și altor nomenclaturiști, nu și întregului popor român, un individ incapabil să înțeleagă realitățile civilizate în care trăiesc copiii lui, un om care, în fond, face parte din acea categorie socială și politică din România și Republica Moldova care atentează la instituțiile democrate și la unitatea UE sub influență rusească.
Ca o paranteză, acest individ este, grație copiilor săi, posesorul unei mașini pe care nu și-o putea permite ”pe vremea lui”, se îmbracă așa cum nu visa în aceeași vreme a lui și se bucură ingrat de toate beneficiile și libertățile din UE. El este incapabil să înțeleagă faptul că, dacă nu ar fi fost prăbușită dictatura comunistă, copiii lui nu s-ar fi bucurat de succesele profesionale și personale dobîndite în UE, ci, probabil, ar fi devenit niște lucrători oarecare anonimi ori, grație tatălui, nomenclaturiști comuniști obtuzi.
Nu e cazul copiilor insului despre care scriu, însă acești oameni au odrasle pe care le-au educat în ”valorile” lor nostalgice după dictatura comunistă. Am observat asta în România, începînd cu anul 1990, cînd banda politică neocomunistă, Securitatea ceaușistă plasate sub comanda criminalului fost președinte Ion Iliescu au acaparat conducerea Țării, iar acum asistăm la un dezastru politic cumplit configurat și moștenit de la ei. Aici mă refer, în mod special, la figuri politice sinistre ca Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor, Călin Georgescu, George Simion, Diana Șoșoacă și alții. Cam asta se întîmplă și în Republica Moldova, iar asta în raport cu idolatrizarea dictatorului criminal Vladimir Putin și a Rusiei.
Observîndu-i pe cei tineri, care n-au apucat dictatura comunistă și ”tînjesc politic” după ea, mi-aș dori să existe o minune prin care să fie teleportați, pentru măcar o lună, în realitățile dictaturii ceaușiste din România, în timpul foametei organizate de ruși în România și fosta R.S.S. Moldovenească și în gulagurile sovietice! Atît! Deocamdată!
