Un model mozaical foarte asemănător s-a repetat pe subcontinentul indian. În ansamblul ei, despre populația Indiei s-a spus că ar avea la origine trei mari grupuri fondatoare: vînătorii-culegători aborigeni (preponderent dravidieni, înrudiți cu aborigenii de pe insulele Andaman), agricultorii veniți de pe teritoriul Iranului (din regiunea munților Zagros) acum circa 9 000 de ani și migratorii eurasiatici din stepele cuprinse între Marea Neagră și Marea Caspică, aceștia invadînd India acum 4 000–3 500 de ani, care tot purtau în genomul lor un procent însemnat de gene ale agricultorilor iranieni.
Eurasiaticii de stepă practicau călăritul și se presupune că făceau parte din cultura Yamnaya (ca și în cazul Europei); ei erau destul de eterogeni genetic, dar totuși aveau o pigmentație a pielii mai deschisă și erau mai înalți decît aborigenii indieni. Impactul lor asupra populației băștinașe fusese fundamental, ei influențînd din temelii politica, religia, limba și cultura indiană, inclusiv demografia. Analiza ADN-ului indienilor contemporani arată că frecvența genelor eurasiatice este mai pronunțată în nordul Indiei, unde contactul dintre populații a fost mai intens, dar și populațiile din sudul Indiei poartă moștenirea genetică a acelei invazii, fiindcă numeroase triburi s-au mișcat atunci dinspre nord spre sud și au răspîndit în așa mod o parte din genele eurasiatice; per ansamblu, indienii au în genomul lor, în funcție de regiune, între 20% și 80% de material genetic de proveniență eurasiatică. Totodată, ponderea eurasiatică e semnificativ mai mare în ADN-ul Y-cromozomial decît în ADN-ul mitocondrial și în rîndul castelor considerate superioare decît la cele considerate inferioare – dovadă că bărbații eurasiatici s-au impus drept clasă dominatoare și își luau ca soții femei băștinașe, și nu invers [Reich et al., 2009, 2018, p. 136-139, 149; Silva et al., 2017; Wade, 2018].
În ultimii ani au apărut încercări de contestare a scenariilor migraționiste de mai sus și unii cercetători indieni susțin că schimbările istorice și culturale din India s-au produs cu forțele populației dravidiene și fără ingerințe importante din afară, din partea unei pretinse colonizări ariene [Shinde et al., 2019]. Deci, iată că apare o viziune și o interpretare nouă și trebuie să ne așteptăm în viitor la clarificări și la dovezi mai ferme în această privință.
Aici urmează să precizăm că, dincolo de metisările la scară largă, India oferă și numeroase pilde de etnogeneză regională și locală, unde combinațiile între populații sunt cu adevărat unice de felul lor. Un exemplu curios îl constituie grupul etnic numit siddi, format din urmașii mercenarilor și sclavilor africani de origine bantu, care fuseseră aduși de arabi în secolele VII-VIII, apoi de portughezi. Prin căsătorii mixte între africani cu membri ai populațiilor indiene, de-a lungul secolelor s-a creat un grup etnic neobișnuit pentru acea zonă, care păstrează un set de trăsături fenotipice de origine africană. Ca de atîtea ori în istorie, omenirea a avut tendința de a se diversifica identitar în cele mai originale moduri și scenarii posibile.
Încheind relatarea despre India, voi reproduce aici observația făcută de gînditorul Hermann Keyserling, care vizitase India la începutul secolului XX și și-a descris impresiile în minunatul „Jurnal de călătorie al unui filosof”: „Dar diversele neamuri ale Indiei nu vorbesc o limbă, ci sute. Or, ceea ce am aflat de atunci ar fi trebuit să-mi smulgă din rădăcină credința în existența «indianului»; o scurtă călătorie de o zi nu rareori m-a învățat să cunosc aspecte la fel de diferite ca una ce m-ar fi transportat din Islanda în Sicilia. (…) India nu numai că n-a format niciodată o unitate, dar nici n-ar fi fost posibil să formeze. Nu există națiune indiană, credință indiană, spirit indian”.
(va urma)
