În secolul al XIX-lea, în statul brazilian São Paulo, s-a născut Roque José Florêncio, cunoscut mai ales sub numele de Pata Seca – un om căruia destinul nu i-a hărăzit doar munca pămîntului, ci și statutul de victimă a uneia dintre cele mai inumane practici ale sistemului sclavagist.
Înalt, puternic și înzestrat cu o constituție fizică ce îi impresiona pe stăpînii fazendei, el ar fi fost transformat, potrivit relatărilor locale, în ceea ce niciun om nu ar trebui să devină vreodată: un instrument al perpetuării sclaviei. Într-o epocă în care sclavia definea ordinea socială și economică a Braziliei, bărbații robuști puteau fi priviți drept investiții profitabile. Conform tradiției orale răspîndite în Santa Eudóxia, Pata Seca ar fi fost constrîns să întrețină relații cu femei înrobite, pentru ca acestea să aducă pe lume noi muncitori.
I se atribuie peste 200 de copii. În unele versiuni este menționat numărul de 249, însă această cifră nu este confirmată documentar.
Informațiile despre destinul acestor copii sunt extrem de fragmentare. Născuți în robie, ei puteau fi despărțiți de părinți, dați altor stăpîni și supuși exploatării.
Relatările tîrzii susțin că Pata Seca ocupa o poziție aparte printre lucrătorii fazendei. Nu era prețuit ca ființă umană, ci mai ales pentru forța sa fizică și pentru capacitatea de a avea urmași.
Astfel și-a petrecut mulți ani, captiv într-un cerc vicios în care sclavia se împletea cu una dintre cele mai crude forme de violență: controlul absolut asupra trupului omenesc, asupra familiei și asupra destinului copiilor ce urmau să se nască.
În 1888, sclavia a fost abolită oficial în Brazilia. După eliberare, Pata Seca s-a stabilit pe un petic de pămînt din regiunea Santa Eudóxia, care astăzi face parte din municipiul São Carlos.
Potrivit mărturiilor familiale și tradiției locale, s-a căsătorit cu o femeie pe nume Palmira. Din această căsătorie s-au născut încă nouă copii. Se spune că Pata Seca acorda o importanță deosebită educației lor și își dorea ca aceștia să învețe să citească și să scrie. Dintr-un instrument tăcut al sistemului, el s-a transformat într-un tată care visa să rupă lanțurile analfabetismului și ale uitării.
Pata Seca a murit în 1958. Potrivit tradiției locale, ar fi avut în jur de 130 de ani, însă data exactă a nașterii sale și o asemenea longevitate excepțională nu sunt confirmate documentar.
Povestea lui nu a dispărut odată cu el. În Santa Eudóxia persistă pînă astăzi convingerea că numeroase familii din zonă îi sunt urmașe. Uneori se afirmă că ar fi vorba despre aproximativ o treime din populația regiunii, însă nu există niciun studiu genealogic riguros care să confirme această estimare.
Sursa: Marcus de seară
