De regulă, corelația dintre limbaj, gene și cultură este influențată de factorii istorici, demografici și sociopolitici. La popoarele din Caucazul de Nord, de exemplu, există un grad înalt de sincronizare între arborele evoluției lingvistice și cel al diversității genetice a populațiilor (fiecare etnie are limba sa) [Balanovsky et al., 2011], cu anumite subtilități și suprapuneri specifice acelei regiuni [Barbujani et al., 1994]. La popoarele turcice a funcționat un alt model istoric, bazat pe dominarea elitelor străine; din această cauză schimbarea limbii de comunicare nu era însoțită de modificări de genofond în grosul populației. Iar în cazul popoarelor slave și baltice s-a întîmplat ca limbile acestora să se răspîndească peste arealuri mult prea diverse etnic.
Pe alte meridiane, în insulele din Oceania, transformările demografice ale populațiilor și diversificarea lor genetică pot rezulta într-o combinație neobișnuită a identităților, cu apariția de grupuri noi și eterogene, dar care păstrează în circulație comună limbajele vechi [Posth et al., 2018]. Printre comunitățile etnice din China, potrivit cercetărilor, nu în toate cazurile grupurile înrudite posedă același limbaj, deoarece așa factori ca izolarea geografică, dezlocuirea culturală a limbajului sau căsătoriile mixte pot schimba profilul lingvistic al populației [Sun et al., 2013].
Și cu totul altfel s-au aranjat lucrurile în India; acolo, din cauza unor factori sociali specifici – și e vorba mai ales de impactul sistemului de caste, care asigură o endogamie strictă –, înrudirea între grupuri este mai bine reflectată de limbajul comun decît de distanța geografică. Studiul din India a venit ca o replică opozantă la studiul din Europa, publicat de November et al. în 2008 și menționat mai sus. Amintesc, acel studiu afirmase următoarea teză: cu cît populațiile din Europa sunt mai îndepărtate geografic unele de altele, cu atît e mai mare diferența genetică între ele, elementul lingvistic fiind secundar. Numai că în India este exact invers – grupurile care vorbesc limbaje asemănătoare sunt mai înrudite unele cu altele, în pofida distanței mari sau a barierelor geografice care le pot separa; și acest fapt e determinat, printre altele, de un asemenea factor sociopolitic și religios cum e sistemul de caste, prin care India se deosebește de alte regiuni ale lumii [Bose et al., 2021].
Deci, iată că limbajul devine un criteriu atît de discutabil și de nesigur în stabilirea rudeniei genetice, încît invocarea lui trebuie făcută cu multă precauție. Apoi, mai apare un aspect ce complică tabloul. În ultimii ani a fost inclus un element nou în algoritmul relației dintre limbaj și gene – și anume sintaxa și structura gramaticală…; or, așa cum au constatat cercetătorii care au studiat familiile lingvistice din nord-estul Asiei, structura gramaticală constituie un predictor mai bun al înrudirii genetice dintre populații decît fonetica sau lexicul. De ce se întîmplă așa? Fiindcă, se pare, matricea gramaticală este mai strîns conectată cu mecanismul evoluției limbajului și ea provine încă din timpurile cînd se formau familiile lingvistice mari și se stabileau pe teritoriile lor vechile populații migratoare, în timp ce fonetica și lexicul reprezintă elemente mai noi, care mai ușor s-au supus transformărilor culturale [Matsumae et al., 2021]; aproape la fel de novatoare și relevantă s-a dovedit a fi evaluarea diversității genetice și lingvistice în baza sintaxei (suma regulilor de îmbinare a cuvintelor în frază) [Colonna et al., 2010]. În această direcție însă cercetările și interpretările științifice sunt abia la început de cale.
(va urma)
